Îndoiti paginile sau folositi mereu semnu' de carte?... :-)

by Melanie B.

Aseara citeam un ghid despre o viitoare destinatie exotica si cum n-aveam decât un creion si-o hârtie pe care notam “interesting spots to visit”, am îndoit câteva colturi de pagini! Mi-am reamintit de anii din “generala” când eram certati sau pedepsiti daca eram surprinsi cu manualele si caietele îndoite, mâzgalite, neîngrijite. Le primeam la început de an scolar si eram obligati sa avem grija de ele, încât la sfârsitul anului sa arate impecabile, în ciuda câtorva “riduri” pe ici, pe colo, pentru ca trebuia sa le predam celor care veneau dupa noi!

Cât despre caiete, am avut parte de învatatoare si de profi care ne “aplicau” un control de calitate serios, meticulos, înainte de fiecare vacantza, ne “puricau” toate paginile, de la început pân’ la sfârsit, cu o rapiditate ce ne uimea si-o severitate(exigentza!) ce ne înghetza, mila si indulgentza le erau total straine! Cum ne era teama de eventuale mustrari si pedepse publice umilitoare, ne dadeam osteneala de-a mentine cartile si caietele curate, la propriu si la figurat! Toate erau “învelite” cu hârtie groasa, solida(kaki sau albastru-indigo!), caietele aveau si coperti de vinilin, iar în penar pastram întotdeauna o bucata de sugativa si doua radiere(gume!), în caz de vreun “accident” sau “incident” ce-ar fi putut interveni în orele petrecute în clasa. La liceu, într-a-X-a(uman!) am avut o profa de româna, D-na Elena S.(RIP), femeie exceptionala din toate pdv, de-o rabdare si de-o blândete de care-mi amintesc si-azi cu drag… Obisnuia sa ne repete la sfârsitul orei:”va rog sa nu îndoiti paginile, folositi-va de orice semn de carte pe care-l aveti la îndemâna!”

Ce chin, ce calvar, ce disperare pe noi… De cele mai multe ori, îmi foloseam cotu’ stâng între doua file, ca sa stiu ca acolo am ramas cu lectura(sau tema!), în timp ce cautam un probabil, un posibil semn, în final puneam sugativa, stilou’, un creion, o guma, o hârtiutza, orice, numa’ sa nu îndoi foaia! D-na S. ne privea amuzata, caci toti încercam sa-i facem placere, ascultându-i sfaturile adesea materne. De-atunci, voi fi ramas “marcata”, am o colectie de semne de carte, majoritatea “souvenirs”-uri din calatorii si de câte ori deschid un volum, ma servesc de ele… Cu mici exceptii: daca vreo fraza sau vreo “info” mi se par extrem de interesante, nu ma pot abtine de-a îndoi vârful paginii respective! De ce?… Pentru ca-i cartea mea si dispun de ea cum vreau eu, n-are decât sa (ma) suporte, na! Fara mine, daca n-as fi cumparat-o sau daca nu mi-ar fi fost oferita, ar fi ramas “adormita”, ignorata, uitata si plina de praf pe vreun raft – poate pe veci… Îndoindu-i colturile paginilor, o “torturez”, o “lovesc”, o “zgudui”, adica o readuc la viata, la lumina, ceea ce-i just, nu?! Si-apoi, am libertatea totala de-a face tot ce vreau cu ea si nu risc absolut nici-o “pedeapsa”!

“Chacun fait ce qu’il lui plaît…”