Iubirea la distanta poate dura?...

by Melanie B.

Întrebarea e retorica si raspunsul dat de toate statisticile e NU, 99%! O zicala franceza afirma ca:”dureaza cât un foc de paie sau cât o tigara, mai ales daca amândoi sunt fumatori!”

N.B. Acel 1% constituie relatiile care dureaza si se transforma în cuplu clasic, când cei doi parteneri sunt celibatari, adica liberi, fara obligatii, determinati sa fondeze o familie, sa aibe copii, media de vârsta fiind 25-30-35 ani.

O astfel de relatie poate fi luata-n considerare si-n serios când cei doi sunt despartiti de peste 700kms?! De ce 700? Pentru ca statisticile în materie de relatii amoroase la distantza sunt categorice. Deja iubirea e delicata, complicata, dificila când ambii sunt în acelasi oras, dar când intervin sute/mii de kms ce implica absentza fiintei iubite, dorite, relatia devine din ce în ce mai imposibila din diverse motive: fie amândoi ambii sunt imaturi afectiv, fie sunt deja în cuplu – sau numai unul dintre ei -, au copii minori, sunt prea în vârsta sau confunda realitatea cu visul, ce poate deveni cosmar!   Din pdv psihologic, o astfel de situatie e extrem de greu de administrat si de asumat, caci el nu-i Superman, ea nu-i Wonder-woman, chiar daca se-mbata cu apa rece! Cum sa reuseasca sa-ndure saptamâni sau luni lipsa fizica, fara sa-l/o îmbratiseze, sa-l/o atinga, sa-l/o simta alaturi trup si suflet, sa faca dragoste, sa-i soptesca pe perna seara si/sau dimineata:”te iubesc, dragul meu/draga mea…”? Insuportabil, groaznic, cumplit! Exista milioane de persoane care s-au întâlnit o singura data, s-au aprins reciproc(ori ba!), dar… s-au stins dupa ce s-au despartit, rapid sau încet, dar sigur! Ce-au “câstigat”?! Angoase si anxietati diverse fara a fi avut certitudinea ca vorbele scrise si rostite (de) la distantza au fost adevarate sau baliverne. S-au multumit cu putina “iubire”, în viteza, ceea ce nu le-a dovedit sau demonstrat nimic sigur, verificabil sau verificat, vor fi ramas cu acel dubiu permanent despre “iubit(a)” si poate cu o vaga sperantza de-a se reîntâlni. A gasi “iubirea”(sau “obiectul” ei!) nu-i suficient: ca sa dureze trebuie întretinuta, zicala “ochii care nu se vad, se uita!” n-a fost inventata la mica-nemereala! Din moment ce nu te vezi, nu te întâlnesti periodic, sa zicem saptamânal, “iubirea”(?) risca sa se ofileasca, sa-i plictiseasca si-n final sa piara. Nu vor cunoaste niciodata gândurile sau intentiile unui “partener” de la sute sau mii de kms, în ciuda conversatiilor telefonice, email, skype, msn, etc… Da, sigur ca toate sunt mijloace formidabile de-a comunica de la un capat la altul al planetei, unele-s gratuite, dar nu pot înlocui relatia concreta, tangibila, reala. Sentimentele pentru “partener(a)” absent(a) vor diminua si cum de cele mai multe ori unul iubeste, iar celalalt se lasa iubit, acea relatie nu are nici prezent, nici viitor, din moment ce nu traiesc sub acelasi acoperis. Pentru ca nu vor fi petrecut destul timp împreuna, deci nu se poate stabili si instala acea încredere reciproca, cheia esentiala a unei relatii sentimentala adevarata, fara de care nu poate dainui.
 
Logic si concret vorbind: 2 persoane “distantzate”(pe harta!) care (cred ca) se iubesc, spera sa se revada, dar când distantza dintre ele devine obstacolul n°1, la care se-adauga altele, daca-s lucizi si realisti, ambii stiu ca relatia nu “rimeaza” cu nimic… Zicala sus-mentionata suna si mai adecvat în franceza:”loin des yeux, loin du cœur…”=departe de ochi, departe de inima! Iar în engleza mult mai directa: out of sight, out of mind! Normal si uman: absentza fizica si dorul visceral sunt mistuitoare! Tensiunea e adesea puternica, atinge un voltaj superior provocat de teama de-a fi însealat(a), urmata adesea de-o probabila, viitoare ruptura! Stressul si frustrarea pot ajunge la apogeu, cu întrebarea-leit-motiv e:”iubirea” asta e într-adevar sincera si RECIPROCA? E îndragostit(a) de mine, vrea sa-si faca viata cu mine sau sunt o “aventura”?… Investirea într-o relatie la distantza e aleatorie, cere timp, eforturi, sacrificii, compromisuri, iar daca cei-2 nu sunt liberi, relatia e sortita esecului, sooner or later, caci un astfel de cuplu nu-i “clasic”, nu formeaza o echipa, nu au proiecte si planuri comune, fara cea mai vaga perspectiva de-a fi reuniti, deci sunt practic… virtuali. Daca unul e liber, disponibil, poate lua trenul, avionul, masina ca sa “fuga” spre “obiectul iubirii”, now and then, nu?!   În teorie pare oarecum simplu, în practica, nu prea si neam de loc! Ambele persoane(nu parteneri!) au nevoie sa fie “asigurate” ca nu sunt mintite, tradate, înselate, dar cum nu au posibilitatea de-a verifica, “distance oblige”, frustrarea se amplifica zi de zi, iar distantza si restu’ îsi spun mereu ultimul cuvânt-verdict:”sfârsit”.
- – -
Epilog: Ultimele studii confirma ca cea mai scurta relatie de-acest gen dureaza în medie 6-7 luni, cea mai lunga 1-2 ani max. Am cunoscut un cuplu intercontinental, ea(47 ani) în USA, el(37) în Franta… iubire-dragoste-pasiune reciproca totala: timp de doi ani el a traversat Atlanticul de 2 ori/luna, pentru 2-3 zile cu ea, dar nu oceanul i-a despartit, ci un oribil accident în care el si-a pierdut viata(RIP)! Culmea tragediei a fost ca sosise la DC cu o veste-surpriza pentru ea, dorind sa i-o spuna “pe viu”: obtinuse un transfer profesional la o filiala-US a firmei lui, chiar în orasul ei… La pensie, ea s-a mutat în Franta, unde traieste si-n prezent, iar comoara vietii ei e fiul lor, Tristan, alter ego fizic al iubirii ei. Ea nu si-a “refacut” viata, ci o continua de doi ani cu un “ami de cœur”, întâlnit la un simpozion France-USA, dupa ce Tristan a încurajat-o si sustinut-o în noua-i relatie 100%! Vive la vie!