Gânduri colorate numeric...

motto:”uneori iubirile mor ucise de paralelism…”(fata-de-fragi)

mi-ai spus ca ochii mei au culoarea jadului oriental si ca buzele mele au gustul zorilor însoriti… pe fruntea mea fara meandre, zâmbetele sunt mereu un pic mai argintii, pe genele si pleoapele tale apar spre seara mii de vise-curcubeu, atât de reale, încât te doare înca o vara fara mine ce-mi încalzeste umerii goi… iata-ma în toate gândurile tale, unde cuvintele-mi devin taceri întelepte, niciodata raspunsuri, iar parfumul pielii de migdala coapta si miere îti inunda toate simturile… iubirea-ti va fi ramas constanta, dupa ce s-a confundat cu propria-ti viata, celelalte fraze nerostite s-au ratacit si regasit în ultima vara indiana, formând un amalgam unic, între trecut, prezent si viitor, fixat pe retina ultimelor noastre priviri ce s-au topit neconventional în urmatoarea primavara…
- – -

azi sunt culoare si murmur, iar tu nisip udat de valurile sarate, cu dorul-temelie pe eventualul zbor spre eternitate… silabele numelui meu sunt încrustate pe hotarul ce ne desparte, acolo unde si ploaia interminabila suna straniu, când umbra mea îti deseneaza în suflet un nou univers, cu galaxii nebanuite, fermecate, în care-ti place sa crezi… pentru ca am zburat împreuna peste limita orizontului uman, fara sa ne fie teama de caderi, desi ti-a lipsit curajul de-a ma cauta si regasi printre stelele cazatoare… m-as fi agatzat de aripile tale, doar ca sa te ating, sa te simt, sa ne prelungim calatoria între rasaritul-chihlimbar si apusul-jad, sa ne împletim la capatul lumii, oriunde, oricât, oricum… sa gustam din clipele vesniciei, sa ne reinventam saruturi astrale, ca doua comete care unite, sudate, ard în jarul lor magic…

cifrele îmi sunt enigme din totdeauna, ca si cele ale anilor nostri ce m-au învatat aritmetica elementara, exacta, ratzionala, lucida, încât restul mi-a devenit zero, adica numai sentimentele viscerale conteaza… ai tot încercat sa creezi grafice între inima ta si-a mea, sa-mi conturezi iubirea-ti geometrica si dragostea-ti algebrica, dupa ce m-am instalat pe-o exoplaneta tangenta oricarei alta, ai ramas singur în ecuatia vietii tale, intersectat cu iluzii abstracte, unde paralelele nu se reîntâlnesc în nici-o teorema, ci se pierd în spatiul sideral… si uite-asa, sufletul si trupul tau sunt fulgerate de-acelasi dor “imperfect”, sonor, deja obisnuite sa ma iubeasca matematic, deci infinit… ai înteles, în sfârsit, printre iluzii si deziluzii, de ce atunci când mi-ai repetat:”te iubesc, viata mea…”, ti-am raspuns:”QED…”
- – -
“culorile zilei nu vor reveni…”