Minunata lume a lecturii...

Ah, cartile si lectura… o lume formidabila, uneori magica, deoarece ne da impresia ca ne deschide porti nebanuite spre tot… Chiar ieri într-o conversatie cu o prietena-medic, “mare cititoare si calatoare în fatza eternitatii”(expresie franceza!), eram pe-aceeasi lungime de unde: daca am avea înca o viata, am petrece-o citind si calatorind!

Ce ne ofera o carte?… descoperiri, cunostintze, conversatii, sociabilitate, vise si… bucuria regulilor de gramatica, vocabular, sintaxa si alte veselii lingvistice… Acea multumire interioara, la care se-adauga o satisfactie profunda când sau dupa ce pricepem cum toate “elementele” functioneaza: literele formeaza sunete, acestea cuvinte si fraze, necesare alcatuirii unor povesti adevarate, imaginare, amuzante sau triste, nu conteaza, pe care dorim sa le urmarim, sa le “legam”, sa asamblam fiecare piesa a unui eventual “puzzle”, sa aflam cât mai multe si cât mai rapid evolutia si sfârsitul relatarii respective.

Îmi place sa citesc de când am înteles, învatat si dobândit “secretul” lecturii… Pe la 4 1/2 ani citeam deja cursiv, încât la 5 ani si ceva, educatoarea le-a sugerat parintilor mei sa obtina o “dispensa de vârsta” de la ministerul învatamântului, ca sa pot intra în clasa-I la 6 ani, nu la 7 cum era “uzantza”. I-au urmat sfatu’, au scris si-au obtinut-o, asa ca-n cei 4 ani de scoala primara, am fost mereu cea mai “mica”(tânara!) dintre toti colegii! Si uite-asa, prin lectura, am descoperit diverse maniere de-a învata, de-a explora, de-a descoperi, de-a ma instrui, de-a ma informa sau de-a ma distra, dar… pentru mine lectura va fi ramas cea mai buna si utila metoda de-a percepe lumea înconjuratoare si de-a-mi întelege semenii… Din primara si din generala, voi fi pastrat de-alungul deceniilor acelasi obicei: citesc tot ce-mi cade-n mâna, nu din mâna! Mi-amintesc de-o “faza” din copilarie, între 7-8 ani, perioada în care întelegeam si-asimilam bazele “combinatorii” ale lecturii… O mare parte din vacanta de vara, o petreceam la bunicii mei, unde ma reîntâlneam anual cu D. prietena “capitalista”(bucuresteanca!), a carei bunica locuia peste drum; eram fiice-unice, prietenia noastra s-a “închegat” pe loc si dureaza de-atunci… Ne jucam împreuna, ne catzaram prin meri, peri, pruni si nuci, traversam lanurile de grâu sau de porumb, spre elesteul bunicului, de unde continuam spre gârla(sic!), cu alti copii-vecini, când temperaturile verii depaseau 30°C, ca si-n prezent…

Întro zi, m-am dus la ea ca sa-i propun un scaldat în “gropile” pe care le faceam în gârlitza noastra, al carui nivel era adeseori scazut, caci “evaporat” de fierbinteala verii si de lipsa de ploaie… a fost imediat de-acord si s-a dus sa se pregateasca. Bunica ei m-a invitat sa iau loc în “casa”, la racoare, asteptând ca D. sa-si îmbrace costumu’ de baie, etc. Lânga fereastra, era o masutza de marmura tricolora: verde, alba si neagra, pe care “trona” o piramida de carti, ziare si reviste. Nu era prima-data, caci de câte ori veneam dupa D., ma obisnuisem s-o astept frunzarind din teancu’ ala, chit ca subiectele nu ma interesau neaparat si ca de cele mai multe ori nu întelegeam lecturile adultilor. N-as putea afirma azi, acum daca pe-atunci citeam “orice” ca sa treaca timpu’ sau pentru ca adoram sa citesc? Poate ambele-amândoua!

D. soseste în sfârsit si bunica ei îi zice pe-un ton mucalito-serios, uitându-se spre mine complet fascinata de ceea ce citeam:”eh, vezi ca “ea” citeste mereu, pe “ea” o interseaza tot… cum vede sau da de-o carte, un ziar, o revista, “ea” nu le ignora, “ea” se instruieste…” Nu mi-am ridicat ochii, ca si cum as fi fost “surda”, desi acel “ea” accentuat, apasat, m-a cam “jenat”… pentru D.! Care nu s-a sinchisit si mi-a zis grabita:”hai mai Melania la gârla, cre’ca verii mei au si ajuns deja!” În sinea mea, chiar daca am apreciat vorbele bunicii, am simtit totusi o mica “jena” vis-à-vis de D. desi stiam ca bunica-i afectuoasa si simpatica o tachina, o mustra sau o “certa” uneori despre rezultatele scolare, repetându-i ani de-a rându’:”daca vrei sa ajungi cineva, trebuie sa înveti, sa muncesti pe rupte, sa te pui cu burta pe carte, copila mea!” Si D. a ajuns “cineva-bine”: cum îi placeau “pietrele” si arheologia, a facut un compromis, a ales sa fie inginer-geolog, deci n-a avut timp sa citeasca (prea) multe carti! Ceea ce n-a împiedicat-o sa calatoreasca pe nenumarate meridiane, sa prospecteze, sa caute petrol si gaze naturale, sa vorbeasca curent franceza, engleza si spaniola, sa predea “summer classes” la diverse universitati… Si da, confirm ca ortografia, gramatica si sintaxa ei sunt O.K., ca si-a îmbogatit cultura generala, spre bucuria si satisfactia bunicii ei(RIP), care pâna târziu, când D. era deja adulta, continua s-o tachineze cu:”eh, vezi, fata mea, daca m-ai ascultat, ai ajuns cineva!…”

Lectura ramâne o sansa si-un privilegiu pentru multi dintre noi, însa nu se poate “cuantifica”, cu alte cuvinte: daca citim putin ori ba, nu înseamna ca nu stim nimic! De ce?… pentru ca exista nenumarate alte mijloace, metode, feluri de-a învata, de-a comunica, de-a iesi-n lume si de-a o asculta, de-a o percepe, de-a o întelege…

- – -

The Reader… pentru Kate Winslet:

Kate Winslet in age makeup as the 66-year-old Hanna in the latter half of the film (Photo credit: Wikipedia)