Voi fi admirat si respectat din totdeauna talentul artistic al semenilor mei, pen’ca nu posed nici-unu’… În anturajul meu apropiat exista persoane care daca au au la îndemâna un creion sau pix si-o foaie de hârtie, sunt capabili sa deseneze o figura, o situatie, o atitudine, o proportie, ORICE, fara sa ezite o secunda, sa le tremure mâna sau sa “reflecteze”! Precizez ca n-am stiut, nu stiu si nu voi sti vreodata sa desenez sau sa pictez. Nici macar o oaie, pentru ”Micul Printz” al iubitului meu Tonio(St-Exupéry)! Mi-amintesc de orele de desen din scoala, când profu’/profa ne explica(u) etapele desenarii unui portret, peisaj, natura moarta, etc… Ce cosmar, ce tortura de neuroni, nu pricepeam, nu “imprimam” o iota!
În schimb, excelam în ”arta abstracta”! Impresionata - pâna la fascinatie - de diversitatea ”operelor” de care eram capabili, eu si colegii:
- desenam un dreptunghi;
- introduceam în el patrate;
- adaugam în patrate orice forma neregulata(sic!);
- “înegream” formele respective în asa fel încât 2 negre sa NU se atinga!
- foloseam doar creioane sau ”carioci” negre!
Apoi, acas’, ma tot miram si ma hlizeam la “capodoperele” geometrico-aleatorii, total aiurea… La fel se-ntâmpla si cu “desenu’ liber”! Singura sugestie era: poti folosi doar 5 culori si sa te servesti de 3 ori de fiecare pe TOATA coala(nu koala-LOL!)! Evident ca nu reuseam sa respect “indicatiile pretioase”, iar nota era de rigoare, de circumstantza si-n consecintza! Reconfirm ca nu stiu sa desenez, însa-mi place sa privesc desene sau picturi abstracte… De ce? Ma gândesc la artistul care le-a “comis” far’ sa ne impuna nimic, totul e sau pare bazic, elementar. Adica forme si culori ce ne sunt cunoscute, familiare. Si-n final bucuria, libertatea si placerea de-a interpreta operele asa cum doresc, cu iluzia de-a fi “stapânul” desenului sau tabloului respectiv… Cool!
- – -
“deseneaza-mi o oaie(sau un miel?!), ca sa redevenim copii… lumea-i trista fara imaginatie, hai sa-i îmblânzim absurditatea…” – caci ”abstractia” e mai putin importanta sau ”dangeroasa”…
West Coast(côté Golfu’ Mexic) rules & rocks! Naples, Sarasota, St-Pete, Sanibel & Captiva Islands… ultimele doua poseda cel mai fin si cel mai alb nisip-sidef ”zapeziu”!
Miami Beach & Art-Déco District… plimbari pe Ocean Drive, dans pân’ la capatu’ noptii la “Fontainebleau”, cu mega-pista, ambiantza ”muy caliente”, David Guetta, etc…
Orlando… am “evitat” exprès Disney-World, deja vizitat în California si-n regiunea pariziana(EuroDisney) cu o singura exceptie: Animal Kingdom Park pentru un safari quasi-autentic, cu un microbuz african original si-un tur de roller-coaster pe… Everest! Sooo thrilling!
Daytona Beach… experientza si placerea de-a conduce pe plaja, de-alungul oceanului bleu-turquoise, like everybody else! Yesss, I did it!
Everglades, Shark Valley, Big Cypress Swamp… aligatori în libertate, ibisi, pelicani, cocostârci, zeci de specii de animale si-alte ”zburatoare”(pe apa!), air boat… Fara tzântzari, ar fi fost si mai formidabil!
Key West, “la bohème”… THE TOP of the top! Arhitectura intacta, îsi merita numele de “Conch Republic“: libertatea la ea acas’, ceea ce-i rar în USofA… Pe urmele lui Hemingway în propria-i casa(vânduta de mostenitori imediat dupa decesul lui!), emotie profunda… Un mojito la ultimul etaj al hotelului ”La Concha”, unde Tennessee Williams a scris celebrul ”A streetcar named desire”, de-acolo ai o panorama(360°) exceptionala a Key West-ului… Casa lui Robert Frost, poet îndragostit de Key West, dinner cu conch chowder si Key lime pie la “Sloppy Joe”, unde Hemingway se delecta cu rom si… trabuce cubaneze!
¤¤¤
P.S. it’s gonna “rain” (with) pix asap…
. .. de ce? pen’ca nu le e teama de nimeni, de nimic, inclusiv de ridicol, penibil, kitch! Am petrecut ziua la Sarasota, oras artistic, considerat cel mai “cultural” din Florida(O.K.!), statiune balneara(évidemment!), unde au loc evenimente culturale, ca festivalul filmului(a fost în aprilie, echivalent al celui de la Sundace, Utah, organizat de Bob Redford, opera, balet, spectacole diverse… Centrul istoric are cam 1km2, dar modernul îl va fi depasit deja! Am lasat masina la “marina”(bayfront) si-am parcurs vreo 8kms pe jos(what, r u out of your mind?!) între dowtown si John Ringling Museum. M-am amuzat sa observ placile de imatriculare, care mai de care mai originale, dar atât de americane, alaturi de care placa Chrysler-ului închiriat pe care scrie: Florida-sunshine state, sub doua portocale, pare de-o banalitate banala(sic!), europeana! Cei care au calcat solul amerloc(Hi coolnewz! ), stiu ca poti avea orice înscris pe placa, deci iata câteva exemple zarite azi: screw ya smokers(I did like that one!); Jesus saves and I withdraw; In God we trust, all the others pay cash; kissimmee, etc… În centru’ exista un cerc(roundabout), din care pornesc 4 bulevarde(avenues), iata numele lor: ananas, portocala, lamâie si nuca de cocos! Câteva restaurante sau baruri: the bullet hole, sexy man roll, crab trap, white store-black market! Americanii adora denumirile exotice, în general si pe cele franceze în special, so classy, intellectual&hot!): c’est la vie, sur la table(sic!), Paris café, ma boulangerie, samd… Only in America!
La muzeu, un dialog supra-realist, amical, simpatic, mucalit între casiera(cu accent sudist!), peste 70 ani(very common in the US!) si mine:
- Hi, good mornin’!
- Hi gorgeous, how ya doin’ today?
- good, thank you!
- oh, r ya from “Kwebeck”(sic!), honey?…
- nope, try again!
- Europe, right? O.K. where r ya from?
- yep, Europe left(wing!) from the Socialist Republic of France! You know that country where we eat “freedom fries”, not French fries like you, guys! So, no copyright, but copyleft! Am crezut ca se va sufoca de râs! =)) A continuat:
- young lady, you’re so funny, you’ve made my day! Hey, you lucky Frenchie, you’re so skinny, darlin’! Have a good one!
===
Muzeul se afla într-un palat venitian si e interesant pentru amatorii de pictura italiana medievala(avant la Renaissance) si mai ales pentru o colectie de Rubens-uri, acesta fiind pictorul preferat al familiei Ringling; europenii care au vizitat cele mai mari muzee din capitalele europene, NYC si Washington-DC, asta-i a piece of cake, adica nici cât o aripa de-a Luvrului, British Museum sau Met(NYC)! Dar gradinile sale, un amestec de stil italian si francez sunt un must-see/visit! Fiecare alee conduce la golf(ocean)… traversezi “codri” de bunyan trees(mi s-au parut mai impresionanti decât cei din Hawaii!), apoi palmieri-varza(tipici Floridei!), amestecati cu alta rasa(thatch) si cu pini oceanici(slash pine trees), flori tropicale multicolore, dintre care o specie de orhidee hawaiiana alba cu mijloc galben, al carui parfum aminteste de cel al tuberozei, îmbatator! O gradina de trandafiri, “n” specii, aduse special din Italia pentru Mrs Ringling, care mai avea si-o gradina secreta, à côté, cu un mélange de plante europene, tropicale si… cactusi uriasi, adusi din Arizona, de te miri ca rezista la asemenea temperaturi calde si umede! Dupa ce-am contemplat oceanul la fel de turquoise din aceasta splendida gradina, back to St-Pete Beach, juma’ de ora de jogging de-alungul plajei, cu pescarusi, pelicani, ibisi si sandpipers, apoi hop în apa linistita a golfului, pentru o ora de înnot si destindere…
===
Mâine, voi fi la… Napoli(Naples!), dupa St-Pete, ceea ce-mi reaminteste ca americanii au nostalgia batrânei Europe, în toate statele exista localitati cu nume de capitale sau orase europene, ca Paris, Texas(remember the movie?!), unde am fost când locuiam la Houston: la intrare-n orasel te întâmpina un Tour Eiffel “chici of the chici”… Pe lista e si Sanibel Island, un alt paradis floridian…
Hasta luego de Florida, Estados unidos de America!
===
N.B. Ado-motek: tone de poze, no time de-a le tria, încarca, posta, deci wait and you’ll see…
Salutari din Golfu’ Mexic floridian, dupa cel texan, în care mi-am bagat doar picioarele(la Galveston), literalmente, caci plin de alge si de mini-meduze!
Update-motto: God bless America & Texas! Here we respect beef! – asa scria pe-un seawall din Galveston! Dupa Houston(NASA), Dallas(Hi Norah Jones!-voi reveni…), St-Augustine, Kennedy Space Center&Cap Canaveral(50th anniversary!), conferintza cu Gene Cernan, ultimul astronaut care a calcat Luna(nu pe coada, ca nu-i cometa!), dinner la Moon Rock Café… Legendara Daytona Beach, cu bike & car races, pe plaja si cunoscutul circuit(speedway), Universal Studios, Disney World, mai interesant decât cel din California sau EuroDisney! Animal Kingdom is sooo exciting and challenging, cu un safari “plus vrai que nature”! Si uite-asa, dupa Tampa(lemn de foc în limba “seminolilor”-native Americans), am ajuns la St-Petersburg aka St-Pete, Florida, nu… Rusia!
Oras fermecator, placut, pitoresc, calm, unde am vizitat Dali Museum, cel mai important din afara Spaniei! Un must-see absolut cu operele celui mai cunoscut artist catalan: 100 tablouri, 100 acuarele si schite, 1300 fotografii! Dupa Cadaques, Figueras si Madrid, am admirat ”descoperirea Americii de catre Columb”, “toreadorul halucinogen”, “spermatozoizii melancolici”, “Venus(din Milo) cu sertare si ciucuri”, “telefonul-homar”, “craniul sodomizator al pianului” si… impronuntabilul ”galacidalacidesoxiribonicleicacid”(dedicat ADN-ului!)…” “This guy was a freak!” – a zis un teenager, la care cineva i-a replicat imediat:”yep, but he was a genius!” Noua cladire a muzeului are doar un an, e moderna, spatioasa, high-tech, conceputa sa reziste la uragane de forta(categoria) 5! Ah, înainte de-a parasi muzeul, în gift shop ti se propune sa trimiti(gratuit!) un email semnat Dali si-am profitat… Dupa muzeu, directie: St-Pete’s Beach, nisip alb-sidef, baie si înnot între 18-19h în apa turquoise a golfului la 28°C! Spre larg, “turme” de delfini jucausi, pelicani, ibisi, egrete, cormorani… wonderful!
Otherwise, turisti francezi(sau francofoni), englezi, olandezi si… rusi peste tot! N-am vazut sau întâlnit (turisti) români! Explorarea Floridei va continua pâna-n Keys, iar la Key West ma voi întâlni cu un alt iubit-US, n°2 dupa John Steinbeck(n°1!), e vorba de Ernest Hemingway, în casa lui, asa cum a lasat-o, înainte de-a spune ”adio” vietii sale…
===
Viva la vida loca, con margaritas y mojitos! Hasta proxima! Daca voi avea some spare time… Voi reveni cu poze si povesti asap. Pâna una, alta, take care guys and enjoy life! Si cum am asistat mai devreme la un apus de soare magic, o melodie de circumstantza si de rigoare… De ce texana Norah Jones? Pen’ca am “zburat” în acelasi avion de la Houston la Dallas! Yep, it’s a very small world…
Unul dintre poetii mei preferati, care a dispretuit banalul, rutina, facilul… Un suflet care a cautat sa decodeze tainele vietii, de unde opera sa ca o insula vrajita, stranie, tulburatoare, cu meandre ce ne îndeamna la calatorii fantastice, pline de neprevazut… Un om liber, salbatec, dar “prietenia” nenorocita cu Verlaine l-a fortat sa renunte la scris o perioada, ca sa revina si mai flamboyant… ce-i drept, prefer sa-l citesc în original!
Senzatie…
În seri de vara-albastra, porni-voi pe carare,
calcând firave spice de grâu ciugulit,
visând cu glezna prinsa de proaspata racoare,
în mers sa-mi scalde vântul, vreau capul dezgolit!
Nu voi rosti o vorba, nimic nu voi gândi
ci-mi va urca în suflet iubirea-mi nesfârsita;
departe, mai departe, boem voi rataci,
voios, cu firea-alaturi, precum cu o iubita…
===
Am vazut arhipelaguri siderale si insule ala caror ceruri delirante sunt deschise ratacitorului pe mari…
- – -
Zorii sunt sfâsiitori, orice Luna e atroce si orice Soare e amar… Muscatoarea dragoste m-a umplut de toropeli ametitoare, gata sa-mi sparga trupul! Sa ma scufund în mare…”(Corabia beata)
Luna mai e si cea a celebrului festival de la Cannes, ce va avea loc între 16-27/5; se vor viziona 54 de filme din 26 de tari. Am precizat într-un post ca afisul festivalului-2012 e un omagiu dedicat unicei Marilyn Monroe, care a ales sa paraseasca definitiv ecranul vietii acum 50 ani, RIP. Majoritatea canalelor-TéVé reprogrameaza filme ce-au obtinut “Palme d’or” la Cannes de-alungul anilor. Aseara am revizionat “Sex, lies and videotapes”(de Steven Soderbergh), ce-a obtinut “palma” în 1989, devenit de-atunci film-cult. Rezumat într-o singura fraza: descriere fidela, realista, sensuala si cerebrala a nevrozelor sexuale prezente în societatea americana la sfârsitul anilor-’80.
Ann(Andie MacDowell) e o sotie-model, fara copii, casatorita cu John(Peter Gallagher), un avocat oportunist care “adora” efectul provocat de verigheta asupra femeilor, în timp ce Ann îsi expune angoasele si lipsa relatiilor sexuale unui psy. John îsi amâna “rendez-vous-uri” profesionale pentru a se întâlni(în pat!) cu Cynthia (Laura San Giacomo), sora sotiei lui! Acest “trio” si-ar fi putut continua palida rutina daca Graham(James Spader) n-ar fi sosit în oras dupa 9 ani de absentza. Fost-afemeiat, Graham le da impresia ca-i complet schimbat. Curios personaj, caci “bagajul” lui consta în casete-vidéo si-o “camera”. Placerea lui e de-a filma femei, de-a le pune întrebari pertinente despre viata lor sexuala, fara nici-un tabu(interzis) si de-a pastra arhivele pentru el. Ce urmareste, de fapt? E în cautarea unui “adevar” total opus celui “adoptat” de amicul sau avocat. “Camera” îi ofera ocazia de-a “dezbraca” femeia care i se “spovedeste” si-n acest fel se descarca, se auto-elibereaza. Cynthia si Ann decid sa recurga la acest “chestionar”, dialogul e terapeutic si revelatiile lor vor modifica relatia iremediabil, datorita metamorfozei lor interioara… Frazele sunt de-o finetze exemplara, iar actorii remarcabili, sub regia lui Steven Soderbergh, care a utilizat imagini amestecate cu flash-back-uri paralele, ca-n scena unde John si Cynthia se pregatesc de-o partida de sex, brusc apar imagini cu Ann si Graham într-un restaurant! Ann îi afirma ca pentru ea si-alte femei, actul sexual e supra-evaluat. Lovitura de teatru: Graham îi marturiseste ca e impotent! Ann are o reactie imediata si inconstienta, dar sexuala: mâna-i mângâie abdomenul pâna la sfârsitul conversatiei ce ne readuce la John si Cynthia, deja “terminati”. O paralela interesanta între superficialitatea, mediocritatea sexului si închegarea unei relatii de încredere reciproca. Totul e subtil, în ciuda titlului “stimulant si atragator”, nici-o scena de sex nu-i vizibila, e mai mult comentat decât practicat! O excelenta idee si alegerea a regizorului, convins ca una dintre cele mai erogene zone e… creierul, iar sursa erotismului si-a placerii vor fi mereu cuvintele…
Toti actorii s-au implicat profund în acest film îndraznet, perfect regizat de catre tânarul(pe-atunci!) Steven Soderbergh. James Spader a obtinut “palma” masculina la Cannes în ’89 pentru acest rol de impotent sexy care manipula femeile, în timp ce top-model-a Andie Mac Dowell a dovedit ca poseda un real talent actoricesc, reconfirmat cu filmele urmatoare. Morala filmului e ca nu doar femeile au nevoie de autenticitate în iubire, ci si barbatii: Graham descopera si realizeaza ca impotentza i-a fost cauzata de minciuni. Un film sobru, realist, eficace, decalat, duios, revazut cu placere.
Uneori, viata ne pune-n situatii sau circumstantze stranii, exceptionale, când n-aveam de ales si trebuie sa “trisam” sau sa ne prefacem pentru o cauza nobila… Da, mi s-a întâmplat de câteva ori si chiar recent, onorata instantza!
E. o prietena de la Nantes, în trecere spre Coasta de Azur, m-a invitat ieri la un resto pescaresc (re)cunoscut aici, situat de-alungul Canalului du Midi. Bun! Comandam, apoi discutam multe ”verzi” si mai putine ”uscate”, glumim si ne tachinam, ni se serveste aperitivul. Ne dam vesti si ne punem la curent reciproc despre prieteni comuni, asteptând restu’… La masa vecina, o tipa cu o fetita de 4 ani-max formau un cuplu complice, alaturi de bunica. Copila nu parea sa aprecieze compania adultilor, ceea ce se întelegea la frageda-i vârsta. Statea sudata, lipita de mama-sa, care avea o figura zâmbitoare, vesela. Dar ceva ”bizarre” se petrecea cu ele: când mama zâmbea sau râdea, fiica-sa plângea-n hohote si urla! Am încercat sa-i zâmbim, sa-i vorbim ”copilareste”, întrebând-o daca asteapta desertul cu “promisiunea” ca sigur va fi delicios! Pentru câteva minute, s-a calmat si-o tacere(relativa!) s-a asternut… Ospatarul soseste cu tava de “poisson&fruits de mer”, garnisit de legume si-o depune în mijlocul mesei… Tunete, fulgere, furtuna de urlete si potop de plânsete(rima voluntara!) s-au dezlantuit asupra copilei, ca si cum Canal-u’ du Midi ar fi debordat! Striga, batea din picioare si se tavalea pe jos, de paharele de pe masa s-au rasturnat, provocând mânia mamei, incapabila s-o linisteasca si jena celor din jur! Bunica propune sa-si scurteze prânzul si sa-si plimbe nepoata urlatoare(sic!) de-alungul aleelor din fatza restaurantului, când auzim o voce feminina sarcastica venind de la o alta masa, directionata spre mama si bunica:”când vezi si-auzi copii ca asta, chiar ca regreti legalizarea IVG-ului(intervention volontaire de grossesse=avortului)!”
Aceasta fraza oribila ne-a socat, stupefiat urechile si ne-a lasat ”bouche-bée”-interzisi pe toti… Cum e posibil ca unii/unele sa fie atât de lipsiti de tolerantza, de omenie, de cel mai elementar bun-simtz?! Daca nu-s parinti, n-au fost copii înainte de-a deveni adulti? E. n-a rezistat si-a replicat spre acea ”specimena”(între 45-50 ani!) cu:”putain, bordel de merde, cum poti sa scuipi, sa vomiti din tine asa-ceva?! Se vede ca n-ai copii si nici n-o sa ai vreodata! Ai uitat c-ai fost si tu copil?!” Mama s-a ridicat, cu ochii umezi, a împins scaunul, a urmat-o pe bunica si fiica-i care continua sa plânga… Linistea s-a asternut în tot restaurantul, ca dupa o explozie nucleara, de parca toti ne uitam spre noru’-ciuperca, asteptând sa se împrastie, sa dispara, pentru a reveni la atmosfera dinaintea izbucnirii ”ostilitatilor”. Ne gândeam ca indulgentza, generozitatea sufleteasca, rabdarea si amabilitatea sunt gratuite… Ca si constiintza: o ai ori ba! Ne-am reluat furculitzele si ne-am terminat prânzul; E. s-a delectat cu-acelasi desert preferat: para-Willimas învelita-n ciocolata neagra lichida(caldutza) si ne-am continuat conversatia acolo unde o lasasem înainte de-acest ”incident”. Azi, acum îmi repet ca indiferent de situatii, circumstantze si experientze negative, memoria noastra selectiva e capabila si programata sa le-arunce definitiv în groapa uitarii… Ne-am despartit ca si cum am fi luat un prânz obisnuit, de la început la sfârsit, E. mi-a telefonat sa-mi confirme c-a “debarcase” cu bine la Antibes si mi-a zis mucalit:”data-viitoare te-invit la un resto interzis copiilor!…”
- – -
Întrebarea e retorica si raspunsul dat de toate statisticile e NU, 99%! O zicala franceza afirma ca:”dureaza cât un foc de paie sau cât o tigara, mai ales daca amândoi sunt fumatori!”
N.B. Acel 1% constituie relatiile care dureaza si se transforma în cuplu clasic, când cei doi parteneri sunt celibatari, adica liberi, fara obligatii, determinati sa fondeze o familie, sa aibe copii, media de vârsta fiind 25-30-35 ani.
O astfel de relatie poate fi luata-n considerare si-n serios când cei doi sunt despartiti de peste 700kms?! De ce 700? Pentru ca statisticile în materie de relatii amoroase la distantza sunt categorice. Deja iubirea e delicata, complicata, dificila când ambii sunt în acelasi oras, dar când intervin sute/mii de kms ce implica absentza fiintei iubite, dorite, relatia devine din ce în ce mai imposibila din diverse motive: fie amândoi ambii sunt imaturi afectiv, fie sunt deja în cuplu – sau numai unul dintre ei -, au copii minori, sunt prea în vârsta sau confunda realitatea cu visul, ce poate deveni cosmar! Din pdv psihologic, o astfel de situatie e extrem de greu de administrat si de asumat, caci el nu-i Superman, ea nu-i Wonder-woman, chiar daca se-mbata cu apa rece! Cum sa reuseasca sa-ndure saptamâni sau luni lipsa fizica, fara sa-l/o îmbratiseze, sa-l/o atinga, sa-l/o simta alaturi trup si suflet, sa faca dragoste, sa-i soptesca pe perna seara si/sau dimineata:”te iubesc, dragul meu/draga mea…”? Insuportabil, groaznic, cumplit! Exista milioane de persoane care s-au întâlnit o singura data, s-au aprins reciproc(ori ba!), dar… s-au stins dupa ce s-au despartit, rapid sau încet, dar sigur! Ce-au “câstigat”?! Angoase si anxietati diverse fara a fi avut certitudinea ca vorbele scrise si rostite (de) la distantza au fost adevarate sau baliverne. S-au multumit cu putina “iubire”, în viteza, ceea ce nu le-a dovedit sau demonstrat nimic sigur, verificabil sau verificat, vor fi ramas cu acel dubiu permanent despre “iubit(a)” si poate cu o vaga sperantza de-a se reîntâlni. A gasi “iubirea”(sau “obiectul” ei!) nu-i suficient: ca sa dureze trebuie întretinuta, zicala “ochii care nu se vad, se uita!” n-a fost inventata la mica-nemereala! Din moment ce nu te vezi, nu te întâlnesti periodic, sa zicem saptamânal, “iubirea”(?) risca sa se ofileasca, sa-i plictiseasca si-n final sa piara. Nu vor cunoaste niciodata gândurile sau intentiile unui “partener” de la sute sau mii de kms, în ciuda conversatiilor telefonice, email, skype, msn, etc… Da, sigur ca toate sunt mijloace formidabile de-a comunica de la un capat la altul al planetei, unele-s gratuite, dar nu pot înlocui relatia concreta, tangibila, reala. Sentimentele pentru “partener(a)” absent(a) vor diminua si cum de cele mai multe ori unul iubeste, iar celalalt se lasa iubit, acea relatie nu are nici prezent, nici viitor, din moment ce nu traiesc sub acelasi acoperis. Pentru ca nu vor fi petrecut destul timp împreuna, deci nu se poate stabili si instala acea încredere reciproca, cheia esentiala a unei relatii sentimentala adevarata, fara de care nu poate dainui.
Logic si concret vorbind: 2 persoane “distantzate”(pe harta!) care (cred ca) se iubesc, spera sa se revada, dar când distantza dintre ele devine obstacolul n°1, la care se-adauga altele, daca-s lucizi si realisti, ambii stiu ca relatia nu “rimeaza” cu nimic… Zicala sus-mentionata suna si mai adecvat în franceza:”loin des yeux, loin du cœur…”=departe de ochi, departe de inima! Iar în engleza mult mai directa: out of sight, out of mind! Normal si uman: absentza fizica si dorul visceral sunt mistuitoare! Tensiunea e adesea puternica, atinge un voltaj superior provocat de teama de-a fi însealat(a), urmata adesea de-o probabila, viitoare ruptura! Stressul si frustrarea pot ajunge la apogeu, cu întrebarea-leit-motiv e:”iubirea” asta e într-adevar sincera si RECIPROCA? E îndragostit(a) de mine, vrea sa-si faca viata cu mine sau sunt o “aventura”?… Investirea într-o relatie la distantza e aleatorie, cere timp, eforturi, sacrificii, compromisuri, iar daca cei-2 nu sunt liberi, relatia e sortita esecului, sooner or later, caci un astfel de cuplu nu-i “clasic”, nu formeaza o echipa, nu au proiecte si planuri comune, fara cea mai vaga perspectiva de-a fi reuniti, deci sunt practic… virtuali. Daca unul e liber, disponibil, poate lua trenul, avionul, masina ca sa “fuga” spre “obiectul iubirii”, now and then, nu?! În teorie pare oarecum simplu, în practica, nu prea si neam de loc! Ambele persoane(nu parteneri!) au nevoie sa fie “asigurate” ca nu sunt mintite, tradate, înselate, dar cum nu au posibilitatea de-a verifica, “distance oblige”, frustrarea se amplifica zi de zi, iar distantza si restu’ îsi spun mereu ultimul cuvânt-verdict:”sfârsit”.
- – -
Epilog: Ultimele studii confirma ca cea mai scurta relatie de-acest gen dureaza în medie 6-7 luni, cea mai lunga 1-2 ani max. Am cunoscut un cuplu intercontinental, ea(47 ani) în USA, el(37) în Franta… iubire-dragoste-pasiune reciproca totala: timp de doi ani el a traversat Atlanticul de 2 ori/luna, pentru 2-3 zile cu ea, dar nu oceanul i-a despartit, ci un oribil accident în care el si-a pierdut viata(RIP)! Culmea tragediei a fost ca sosise la DC cu o veste-surpriza pentru ea, dorind sa i-o spuna “pe viu”: obtinuse un transfer profesional la o filiala-US a firmei lui, chiar în orasul ei… La pensie, ea s-a mutat în Franta, unde traieste si-n prezent, iar comoara vietii ei e fiul lor, Tristan, alter ego fizic al iubirii ei. Ea nu si-a “refacut” viata, ci o continua de doi ani cu un “ami de cœur”, întâlnit la un simpozion France-USA, dupa ce Tristan a încurajat-o si sustinut-o în noua-i relatie 100%! Vive la vie!
My name is Alma Observatory! Alma=suflet, în spaniola si Atacama Large Millimeter Array.
Aseara am asistat la o conferintza interesanta despre Observatorul ALMA din Chile, ce-a avut loc la “Cité de l’espace”, unde am fost invitata de prietena-mi austriaca(profa de germana “liftata”!), al carui sot J.L. a fost “safety manager” al acestui site timp de 4 ani 1/2, expatriat de catre CNES (Centre national d’études spatiales-Toulouse) la Santiago de Chile. J. si-a început expunerea cu imagini superbe turnate în Desertul Atacama(Chile), cel mai arid din lume, iar fondul muzical a fost arhi-cunoscutul “El Condor pasa”(la nai sud-american, nu versiunea Simon-Garfunkel!)… O experientza profesionala si personala dincolo de “challenging” pentru J. si toata familia L. Toti se gândesc cu o nostalgie duioasa la anii petrecuti în Chile, am vazut “tone” de poze si filmuletze cu-acele plaiuri magnifice, unele imagini mi-au readus pe retina Islanda si Japonia!
Am luat notitze despre ALMA, conferintza fiind de specialitate, erau prezenti francezi si europeni de la Airbus, CNES si EADS-Astrium, dar pe întelesul tuturor, J. tinuse cont de prezentza unui grup de studenti de la INSAT, Institut National des Sciences Appliquées de Toulouse, care i-au pus întrebari la sfârsit. Deci ALMA e situat la circa 60kms de San Pedro de Atacama, la Observatorul Llano de Chajnantor(semana cu… Fujiyama!), pe un platou pustiu(Atacama), la 5100m, unde se afla si radio-telescopul Atacama Pathfinder EXperiment(APEX). “Sufletul” utilizeaza 66 antene, fiecare cântarind cam 115 tone si rezista la -20 °C si la +20 °C. Prima antena a fost transporata la fatza locului în 2009, a intrat în functiune în oct-2011, bugetul fiind în jur de un miliard de euros, repartizat între Europa, USA si Japonia.
ALMA e un proiect de partenariat între USA si Europa, în materie de radio-astronomie: imaginile spatiale captate de telescoape sunt însotite de unde emise de obiectele interstelare, e vorba de spectroscopie, absolut necesara pentru a studia si descoperi compozitia acestor obiecte, cum se formeaza si cum evolueaza, pentru a întelege mai bine Universul. Iata câteva dintre obiectivele acestuia:
- studiul universului tânar si observarea galaxiilor îndepartate;
- nasterea stelelor via “norii moleculari”;
- formarea planetelor;
- detectarea exoplanetelor prin astrometrie;
- studierea sistemului solar, a planetelor Marte si Venus, etc…
Aceste studii necesita conditii “sine qua non”: undele milimetrice si sub-milimetrice au nevoie de un spatiu complet uscat, riscând sa fie absorbite de apa din atmosfera, de unde alegerea acestui platou la 5000m! J. ne-a mentionat dificultatea constructiei site-ului la o asemenea altitudine, cu probleme diverse, tehnice si umane(anoxigenie!), dar toate rezolvate, caci prevazute. Exista alte radio-telescoape: la Arecibo(Porto Rico), diametru; Very Large Array(New Mexico, USA) si cel de pe plateul-Bure din Alpii Francezi. ALMA va fi terminat la sfârsitul lui 2013, iar bugetul va fi colosal: 66 antene, una costa 5,5 milioane de US$! J. ne-a aratat proiectul virtual, ce semana cu un lan de ciuperci albe, perfect aliniate pe platou, de-ti venea sa le culegi si sa faci o ciulama din ele! În final, conferintza s-a încheiat cu întrebari-raspunsuri si cu un cocktail – fara ciuperci! – dar amical, cordial, simpatic si… european, se dialoga în franceza, engleza, germana si ceva spaniola, la un pahar de kir royal (Hi “fata de fragi”!) si un buffet de “canapés”(nu “canapele”!), ci mini-toasts-uri cu saumon fumé, caviar, jambon-Serrano, avocado, crevete, beef carpaccio, etc si câteva feluri de fursecuri, delicios colorate cu smeura, kiwi, mango si minuscule banane sud-americane, naturalmente! Va fi fost o seara telescopico-galactico-stelara informativo-placuta… Hasta proxima, amigos!
O prietena, jurista(avocata) europeana de la Lyon îmi scrie:
Ma chère Mélanie,
Stii ca citesc 3-4 bloguri de specialitate zilnic si vreo alte 3-4 episodic, nu zeci sau sute ca altii. Pe unele cu interes, cu pasiune, dupa ce le-am descoperit si continui sa le recomand cu placere. Câteva au fost ca o iubire la prima-vedere(citire!), dar cum bine stii vor fi fost doar un foc de paie… Ti-am mentionat acum câteva saptamâni ca regretam 2 pe care le-am gasit închise, de pe-o zi pe-alta, far’ sa previna cititorii fideli! De data-asta, e vorba de blogul lui P. – acea psihologa despre care ti-am mai vorbit, unde postam periodic, articolele ei erau mereu “challenging” si supra-realiste. Eh, afla c-a disparut, s-a topit! Nici-o veste, nici cea mai vaga avertizare! M-am gândit la ceea ce mi-ai relatat recent despre acea persoana care si-a suprimat blog, facebook, etc. si-ti dau dreptate: nimeni NU datoreaza nimic nimanui în virtual, iar daca n-a lasat nici-o explicatie, nu s-a justificat, n-a dat socoteala la alti virtuali, bravo ei, caci va fi fost o alegere personala, ce trebuie respectata! Punct. Cazuri si situatii similare au loc zilnic pe net, se pare ca la fiecare 5′, internauti renunta la orice activitate virtuala pâna atunci intensa! Concluzia fiind cea stiuta de noi toti: pe net dai peste tot soiul de personaje din întâmplare care se parasesc si dispar la fel, cum s-au “cunoscut”! Si-apoi, nu-i de mirare: totul e relativ, temporar, deci trecator si-n viata reala, pe net si mai si! C’est la vie… virtuelle! Ce poate fi stearsa definitiv doar cu un simplu click!
“Priveste, e incredibil! Nu exista un alt oras ca asta!” – Confirm! Parisul e orasul romantic prin definitie si prin excelentza, unde am locuit câtiva ani. Revenind la filmul “Minuit à Paris”, Woody Allen ne invita la o plimbare pariziana neobisnuita, putin stranie, de fapt e o alta declaratie de dragoste facuta orasului-lumina. Nu-i prima-data! Monsieur Allen iubeste capitala franceza de peste 45 ani, de când a turnat “What’s new, pussycat?” De data asta, a ales un scriitor american, Gil, care soseste-n Franta, extrem de entuziasmat, în culmea fericirii, pentru a pregati viitoarea casatorie cu logodnica sa. Cei doi parteneri de viata nu par a avea-n comun aceeasi bucurie si-acelasi interes de-a se afla la Paris: pentru el, orasul reprezinta un vis al oricarui scriitor, o inspiratie literara, o dorintza de-a colinda pe urmele celor 3 uriasi predecesori: Hemingway, Miller si Fitzgerald. Ar dori chiar sa se instaleze într-o mansarda pentru a se consacra scrierii romanului sau. Pe când, pentru logodnica sa, Parisul înseamna în primul rând magazine de lux si restaurante classy, rafinate. Într-o seara, ea pleaca sa danseze, iar el decide sa se “piarda” prin labirintul stradutzelor pariziene… Nu-l voi povesti! De ce mi-a placut acest film? În primul rând pentru scenariul sau ce-a obtinut Oscarul. Apoi, pentru cele doua actrite franceze: misterioasa Marion Cottillard si Léa Seydoux, care-l farmeca pe Gil… Ah, am fost curioasa s-o vad pe Carla Bruni-Sarkozy, desi rolisorul ei dureaza cam 2′! Last but not least: Owen Wilson, actor talentat, solar si simpatic, mai ales atunci când danseaza charleston, stângaci, atasant, un fel de “alter ego” al lui Woody.
Woody Allen iubeste Franta si e iubit de “ea”: filmele lui vor fi fost mereu asteptate, întâmpinate cu interes si aplaudate cu entuziasm “latin”. Acest film a facut parte din “turneul european” al regizorului: Londra în 2005 cu “Match Point” si anul-asta “To Rome with love”, între cele 2, a ales Parisul drept scena acestei comedii lejere, fanteziste, “retrograda”, ritmata de muzica de jazz a lui Sydney Bechet si Cole Porter, doi compozitori apreciati de Woody din totdeauna. Plimbarile nostalgice ale eroului devin un vis feeric, cu ochii deschisi, eroul tânjea sa se “rataceasca” prin Paris… Acest film a triumfat la Cannes anul-trecut, perceput ca un real omagiu dedicat culturii franceze, dar s-a bucurat de-acelasi succes si-n USA, unde Woody e considerat “cel mai european regizor american”!
Pentru mine: Paris sera toujours Paris: de când am sosit în Franta si pâna-n prezent sunt “legata” sentimental, visceral de “el”, à la vie, à la mort, cu liane extrem de solide, durabile, rezistente la uzura timpului…
Motto-1:”ceea ce societatea numeste ‘morala’ reprezinta multe sacrificii pe care nu le merita, pentru ca lipsesc ingredientele de baza: sinceritatea si întelepciunea.”(Freud)
În ultimele 3 luni, am fost la München si la Stuttgart, unde am vechi si dragi prieteni, dintre care C., coleg de facultate poliglot, “geamanul” lui James Denton aka Mike din “Desperate Housewives”, stabilit de peste 20 ani ani la München; lucreaza la departamentul de comunicatie si relatii internationale-EADS (Ottobrunn), ne vedem mai des de circa un an, caci revine lunar aici, “on business”, ca ieri… Cum adora gastronomia franceza si e un fin connaisseur în vinuri, ne reîntâlnim de fiecare-data la un prânz sau la o cina regionala, abordam subiecte diverse, refacem lumea, ca-n anii studentiei, cu-aceeasi complicitate “camaradereasca”, folosim aceleasi expresii amuzante si ne hlizim ca pe vremuri! Cum e recasatorit de 2 ani cu o daneza, l-am tot tachinat cu “Herr Casanova”, la care C. mi-a replicat: “Mela draga, nu-s nici Casanova, nici Don Juan, stii ca al doilea e doar un personaj literar, pe când primul a existat si-a fost vai’de mamaliga lui cu femeile, doar gura era de el… A propos, ai auzit despre acel Casanova mitoman elvetian si afacerea-Klatten?” – “da, vag… nu stiu amanunte, so, was ist das, bitte?” mi-a explicat rapid, în câteva fraze, cum aveam alte subiecte interesante “pe foc”, iar aseara am google-it, voilà ca realitatea bate si depaseste orice fictiune…
E vorba de-un proces-scandal ce-a avut loc în Teutonia acum vreo 3 ani si publicat în toate tabloidele, deci d-aia eram “pafarista”=pe dinafar’… Victima: Frau Susanne Klatten, 46 ani(atunci!), cea mai bogata femeie din Germania, co-proprietara-BMW si acuzatu’ Helg Sgarbi, elvetian de 44 ani aka “Gigolo-mitoman” sau “serial liar”. Îsi alegea viitoare amante bogate, ca Frau Klatten, si-apoi le santaja, far’ sa se gândeasca la consecintzele legale: pân’ la 10 ani de puscarie pentru “santaj, escrocherie si tentativa de santaj”! Blondina Susanne, femeie discreta, atât în viata profesionala, cât si-n cea personala, si-a vazut viata expusa, etalata în “foile de sauerkraut (varza fermentata!), cum nu era vorba de “tanti-niminea” din fundu’ Germaniei, ci de mostenitoarea familiei Quandt care poseda 12,5% din BMW, controla grupul chimic Altana! Victima a depus marturie împotriva acestui mitoman caruia îi “oferise” câteva milioane de euros (un mizilic!) si pe care-l acuza de manipulare în scopul de a-i “stoarce” cât mai multi euros! La proces, actul de acuzatie a început cu anul 2007, când “Fat-mumos cantonez” (nu din China, ca orezu’!) a abordat-o pe Susanne, maritata, 3 copii, pentru prima-data, undeva în Alpii austrieci. Dupa câteva saptamâni de vrajeala insistenta din partea “tzapului helvet” care-i repeta de zeci de ori/zi “ich liebe dich!”, se dadea “mare scula”(dovedit fara bascula!) si promitea Susannei “the best sex ever”(hellooo!), tipa a acceptat o relatie cu Helgu’, dupa ce-o “aburise”, ca s-o impresioneze ca era “consilier special guvernamental, agent de pace”=a peacemaker ca George Clooney în filmul cu-acelasi titlu, unde juca si Marcel Iures, ca-si pusese viata-n pericol de mai multe ori prin “zonele de razboi”! Imaginatie deliranta de fanfaron: în realitate era doar un banal traducator, fara vreun merit personal, cum în Elvetia se vorbesc deja 3 limbi: franceza, germana, italiana.
Motto-2:”nu trage(-ti) într-o ambulantza!” – expresie franceza, titlul unei melodii de-a lu’ Françoise Hardy…
Precizare: mitomania e o patologie de domeniul psihiatriei (mania=nebunie), un mitoman minte cum respira, caci minciuna i-a devenit “oxigen”. Traieste într-o lume complet paralela cu cea reala, si-a creat propriul univers. Un mincinos cronic, inconstient si incurabil care-si inventeaza alta viata, adesea complexat, vanitos, pervers, inclusiv cu membrii familiei sale (daca are!), incapabil sa realizeze o secunda ca-i prizonierul minciunilor sale, de cele mai multe ori, se da singur în gât, cade-n propria-i capcana. Disperat si panicat la cea mai mica alerta de-a fi descoperit si denuntat, supravietuieste cu o angoasa permanenta, iar daca simte ca-i fuge nisipu’ de sub talpi, cauta-n nestire si gaseste alte “gogosi”, mai enorme, continuând sa creada în “realitatea” lui. Fuge de-adevar ca vampiru’ de usturoi sau dracu’ de tamâie! Inutil de-a încerca o afirmatie evidenta, logica, concreta, clara si limpede, “common sense” pentru restu’ lumii: (va) refuza tot-tot, (ne) va contrazice cu vehementza, convins ca noi suntem “plutasii”, iar el e unicul detinator al adevarurilor absolute si universal valabile! Mi-am reamintit de-un mitoman francez care a reusit prin anii-’90 sa-si însele sotia, cei 3 copii, rude si tot anturajul peste 10=zeci ani în care s-a “dat” drept “medic fara frontiere”! Dupa ce-a fost dat în vileag, a aterizat fortat (sic!) într-un spital de psihiatrie, unde a continuat sa le relateze “colegilor” de sectie câte vieti salvase în Africa si cum fusese felicitat personal de sefi de state africane! În general, mitomanii sunt “dangerosi” pentru ei-însisi, când si daca au scurte clipe de luciditate…
E cazul acestui Casanova de 2 centime de franc elvetian! Dupa deliruri si scenarii repetitive, tupeistu’ i-a solicitat Susannei 7=sapte milioane de euros cica pentru un incident-aiurea petrecut în USA, unde ar fi accidentat o fetita, ramasa paralizata, ai carei parinti i-au cerut aceasta suma pe care evident ca “dom’ consilier” n-avea de un’ s-o plateasca! Frau Klatten s-a oferit sa-l ajute, i-a trimis suma respectiva, în bancnote de 500 euros, naiva tot nu realizase în ce “cuib de viespi” nimerise! Ultima “cerere” a mitomanului-manipulator si escroc(pleonasm?!): i-a sugerat ferm miliardarei sa-si paraseasca sotu’ si sa transfere pe un cont 290 milioane de euros ce i se cuveneau ca ex-sotie! Susanne s-a trezit brusc la realitatea generala, a priceput, în sfârsit, ca Helgu’ era interesat doar de milioanele ei si l-a “spamuit” definitiv! Casanova flituit ca un paduche lat a decis sa se razbune miseleste, via un santaj de gainar cu amenintarea ca-i va trimite câteva poze si filmuletze cu ei-2, realizate evident fara acordul ei! Îi propune un “deal” financiar (what else?!): 49 000 000 euros sau “forwardarea” mizeriilor catre sot – pe care Susanne îl pusese deja la curent -, presa si grupurile unde era actionara! Femeie curajoasa si determinata, Susanne nu s-a lasat intimidata de-acest “Sgar-bi-cisnic”, l-a dat în judecata pentru santaj si escrocherie! În 2008, escrocul sentimental si financiar a fost arestat în Austria, iar la proces, alte 3 femei “înstarite” au depus marturie împotriva lui, cu dovezi quasi-identice celor prezentate de avocatii Susannei: neica-madular moale fara cojones se folosise de-acelasi “modus operandi” cu altele si a cazut în propria-i plasa! Deh, o zicala româneasca sustine ca “ulcioru’ nu merge de (prea) multe ori la apa!”, se mai sparge, ba chiar se face praf si pulbere, irecuperabil! Un alt efect-bumerang ce nu da gres niciodata, asa cum am mai mentionat într-un post de-anu-trecut…
So, Achtung! Aviz amatoarelor de “casanovi-mitomani”, patetici papagali, care promit “marea cu sarea” sau “Luna de pe cer”, chiar daca unii sunt inteligenti, cultivati, “generosi”, “buni ca pâinea calda”! Ultimul exemplu e francezu’ Christophe Rocancourt, recent condamnat în Franta la 8 luni de închisoare, dupa 5 ani deja efectuati în USA pentru santaj si escrocherie, ba se prezenta uneori ca “fiul ascuns” al Sofiei Loren! Deci: o viata de minciuni în lantz, un cerc vicios, (ca) o partida de poker, uneori cu “full” de popi, în final o cacialma ca si el!
Francezii au o zicala ce revine periodic în aproape orice conversatie:”comment vont tes amours?” – desi e la plural, s-ar traduce liber cam asa:”cum mai stai cu amoru’, cu viata sentimentala?…”
Iubirea… Vast, enorm, inepuizabil subiect! A fost, e si va ramâne cel mai adesea abordat si cel mai interesant. De ce?! Pentru ca ne promite – sau doar se preface? – ca ne va oferi acea fericire dupa care alergam toti, dar ne si “ameninta” cu riscul de-a o pierde! Ne promite sau se compromite! Indiferent de subiectele pe care le-abordam cu prietenii nostri, iubirea reuseste sa se strecoare-n orice discutie, fiind un subiect puternic, intim, profund personal. Uneori secret, blând, tulburator, bulversant, pasionant si pasionat… Verbul “a iubi” se poate aplica atât persoanelor cât si lucrurilor, ambele-s pe picior de egalitate? Hummm, un exemplu banal: iubesti sau îti place un sport? Te intereseaza (acel sport) mai mult decât cota “permisa”? Întrebarea e aplicabila si pentru cinema, teatru, politica, putere, dreptate, munca, libertate si… bani! O.K. daca le “iubesti”! Dar crezi ca-ti procura bucurie, fericire? Ntzzz, te iubesti pe tine-însuti/însati si adevarul e ca toti avem tendintza de-a confunda “a iubi” cu “a-ti place”! Pai si-n cuvântul “filosofie” exista “iubire”, cea pentru întelepciune! E “întelept” sa iubim? Pai toti filosofii din Antichitate si pâna-n ziua de azi sustin ca da! Atunci când “cineva” sau “ceva” te intereseaza, îti place, oare înseamna ca si iubesti, ca ai interese si iubiri diferite? Eh, vezi ca iubirea e cel mai “arzator” subiect adesea la ordinea zilei! Ce-ar trebui sa facem: sa iubim iubirea sau nimic? Sa iubim sau sa murim?
Iubirea e singura problema filosofica serioasa, nu sinuciderea, asa cum afirma Albert Camus la începutul “Mitului lui Sisif”:”a considera si-a decreta ca viata merita sau nu a fi traita, constituie raspunsul exact la întrebarea fundamentala a filosofiei.” Viata merita efortul si durerea de-a fi traita? Da! Caci a-si lua propria viata nu elimina (si) problema, în final, nu rezolva nimic! Numai IUBIREA e cea care suprima dilema existentiala, din moment ce ne punem aceeasi întrebare dimineata si seara, ceea ce contribuie oarecum la rezolvarea ei, atâta timp cât suntem vii, ba chiar ne mentine-n viata! Raspunsul la întrebarea filosofica daca viata si placerea merita a fi traite, depinde de cantitatea de iubire de care suntem în stare, caci fericirea noastra consta în “obiectul” iubirii. Suntem fericiti când suntem iubiti, de una sau de mai multe persoane; nefericiti, tristi, deprimati când iubirea ne lipseste, ne ocoleste. Freud preciza ca psihoza depresiva(sau melancolica) exprima în primul rând pierderea capacitatii de-a iubi, inclusiv de-a se iubi, de-a se accepta si-asuma. De unde acea dorintza sinucigasa complet, definitiv si categoric iluzorie, ca prin suprimare, problema ar fi rezolvata.
Concluzie: iubirea ne (men)tine-n viata, ne salveaza, deci la rândul nostru trebuie sa facem orice pentru a o salva! Termenii greci eros, philia, agapé traduc iubirea care ne patrunde, ne bucura sau ne doare, accepta si ocroteste, ofera si paraseste… Cu alte cuvinte: te iubesc oricum si-n toate felurile, multumesc pentru ca esti TU, pentru ca existi si pentru ca ma ajuti sa exist!
“Car le temps de l’amour c’est long et c’est court,
Ca dure toujours, on s’en souvient.
On s’en souvient…” – Sylvie Vartan:
“EA este dreapta peste pleoapele mele,
iar parul ei se-mpleteste cu al meu…
EA are forma mâinilor mele,
EA are culoarea ochilor mei,
EA dispare în umbra mea
ca o piatra pe cer…
- – -
Visele EI în plina lumina
estompeaza razele soarelui,
ma fac sa plâng si sa râd…”
===
“EA este arborele si frunza,
care ma inunda cu apa-i limpede…
Ne nastem unul din altul, la fel de uniti
si-n fiecare aurora
râsul nostru sterge pustiul cerului…”
(Paul Eluard – O lectie de morala)
- – -
Dupa ce l-am recitit pe Eluard…
Ai realizat prea târziu ca orice amintire se descompune, se destrama, dispare, fara sa se reînchege. Ca dorul si pofta-ti de mine sunt ucigatoare. Mi-e clar ca fiecare clipa trebuie folosita, traita, exploatata din plin. Doar asa simti si resimti acea bucurie profunda. Nu-ti auzi glasul în voie rostind vocalele si consoanele prenumelui meu. Doar câteva fragmente din rostirea mea capata o sonoritate veritabila. Mi-amintesc tot ce mi-ai repetat cu-acea gravitate tacuta. Daca si tu ti-ai aduce aminte, poate c-ai ramâne o singura urma din cuvintele mele pornite din alcatuirea-mi interioara. Te-am crezut puternic, curajos. Iluzie pierduta din start. Ai inima grea, desi goala. Esti mai fragil decât un fulg de egreta pe cântarul zeilor egipteni. Nu vei obtine cheia vietii, mult-râvnita ankh(crux ansata) ce deschide poarta spre eternitate. Te-ai lasat prada uitarii, renuntzând la partea cea mai buna din tine pe care ai pierdut-o definitiv. Ti-e complet egal si ma întreb: oare ce-ai câstigat pierzându-ma?! Nimic. Vânt, desertaciune, zadarnicie. Plutesti într-o incertitudine permanenta, macinat de teama originala, iar eu sunt în culmea libertatii. Supravietuiesti cu sperantza trecutului, fiind lucid ca nu mai exist pentru tine. Toate gândurile-ti zboara spre mine, te ard si-asa va fi întotdeauna. Azi sunt neschimbata, port parfumul de floare de salcâm si miere. Sufletul mi-e plin de vise, sunt ancorata în spatiu si-n timp. N-ai stiut sa ma retzii pentru ca nu stii ce-i iubirea adevarata, autentica, viscerala. Si nici ca dragostea e viata-însasi. Te-ai ratacit în propriul labirint, din care nu vei iesi fara acel fir invizibil al Ariadnei, cum nu esti Tezeu. Azi sunt fiica lui Icar, Penelopa si sunt îndragostita de Ulise. Fericirea noastra e un buchet sacru, usor, dulce, blând. O poiana însorita, cu o fântâna verde din care bem zilnic apa vietii…
Am 2 prietene franceze atee, pe când eu sunt agnostica; E. e medic si M. e jurnalista-radio anglofona si anglofila. Din când în când, religia si Dieu-Dumnezeu revin în discutiile noastre, adesea supra-realiste, desi pentru multi religia si politica sunt subiecte-tabu, de evitat, când persoanele respective nu-s pe-aceeasi frecventza în ambele “domenii”… Cu M. se poate aborda orice subiect, asa ne-a povestit ca la nunta ei, desi era deja atee din liceu, a avut impresia ca Divinitatea a tinut cu ea si-aprobat-o! Cum? Iata ce ne-a relatat cu stilu’-i “capricorniano-cinico-mucalit”, într-o “frangleza” haioasa, cu traduceri “tachinante” pentru E. Ah, mentionez ca M. si eu suntem aceeasi zodie, nascute tot în ianuarie:”cin’ se-asemana, s-aduna!”(si vice-versa!), QED…
Dragele mele, stiti ca nu-s credincioasa si de ce: libertatea mea personala nu concepe, nu admite si nu-mi “permite” sa traiesc daily cu ideea ca “cineva” up there ma priveste, ma spioneaza, ma urmareste step by step si ca-n plus, trebuie sa-i dau socoteala! Stiu ca totul NU se poate explica “matematic”, deci d-aia nici nu astept, nu contez pe evidence=”dovezi” sau pe “demonstratii” concreto-logice! Nu m-ati auzit vreodata rostind fraza aia banala:”Mon Dieu!”, poate doar în engleza “OMG!”, ceea ce nu înseamna lipsa de respect pentru cei/cele care-s credinciosi si eventual practicanti, ambele “merg” hand in hand, altfel nu vad de ce s-ar bate cu pumnii-n piept despre their faith! Well, e treaba lor, nu a mea… Frankly speaking, mi s-a întâmplat o singura data-n viata sa cred ca Divinitatea mi-era “aliata”, on my side! Când? my very wedding day! Parintii mei sunt de confesiune protestanta(reformati-hughenotzi), free spirits, too, deci nu eram “încrestinata”, pentru a avea my freedom to choose: botez or not botez! My beloved O. provine dintr-o familie catolica, deci ai lui au tinut ca unirea noastra sa fie celebrated de-un curé catolic! Am reusit sa obtin dreptul de-a get married cu O. far’ sa fiu botezata, ceea ce a fost quite a victory! De fapt, n-am numit-o cununie, ci un fel de blessing nuptiala! Si toata lumea a fost multumita si cu lacrimi de bucurie pe obraji… Cu o exceptie: my man! Pen’ca toti ai lui, mai catolici decât papa, ma considerau o straina eretica(LOL!), iar pentru ei casatoria noastra era un lantz de compromisuri ce începeau chiar în acea zi… Am omis sa va mention ca ceremonia civila fusese realy great, simpatica, funny, chit ca la iesirea din primarie eram frozen de temperaturile negative, rochia mea stropita de-o masina ce-a frânat suddenly si-aveam acel trac al ocaziei unice pe care greu mi-l stapâneam! So back to church, “the MC”(master of ceremony!) ridica mâna deasupra capetelor noastre si începe sa pronunte acea binecuvântare nuptiala, iar “THE cuiul spectacolului”, cum se zice, si-a facut efectul! Desi vremea de ianuarie îsi tinea promisiunea like every year: ploua marunt si lapovitza sosea slowly, dar sigur, pushed de vântul din nord, ce-ti îngheatza all your bones si caruia nu-i rezisti decât cu haine polare, un miracol providential, divin(of course!) s-a produs în câteva clipe! Norii s-au risipit, timide raze de soare came in si inundat vitraliul, poposind deasupra capetelor noastre exact la terminarea binecuvântarii noastre legitime! Si uite-asa, ne-am considerat a divine couple! Imaginea aia însorita, from above a avut un ecou asteptat: toti invitatii s-au ridicat si-au exclamat în cor:”ahhhh!”, unii s-au închinat, before de-a aplauda, ca si cum am fi fost eroii unei piese de teatru sau al unui rock concert! Eu si O. am fost convinsi ca “standing ovation” era numa’ pentru noi-2, young, beautiful, proud, etc… Nici vorba, total illusion! Toti au aplaudat interventia meteorologica a Providentzei si i-am zis lu’ O.:”eh, daca si EL e de-acord cu unirea noastra, e O.K.!” La care sotul meu a replicat:”Mon Dieu, aleluia! amen!”
soarele meu
astru de miere
peste pielea mea…
- – -
Iubirea mea însorita,
si azi razele tale-mi patrund toti norii presarati pe cerul meu si datorita TIE, radacinilor tale adânci, solide, pamântul meu fertil prinde viata, oferindu-ne roadele de care ne bucuram neîncetat. Glasul tau cald, melodios îmi da aripi de rândunica islandeza determinata, capabila sa parcurga mii de kilometri intercontinentali cu perechea ei. Lumina-ti laser îmi încalzeste trupul, sufletul si oceanul de vise împlinite… Mi-esti unica providentza si oxigen vital, înger si poem, orizont si curcubeu, miracol si extaz magic…Te intuiesc, te desenez, te “traiesc” în fiecare gând pulsat direct spre inima… Toate obstacolele si barierele au disparut din calea noastra, teama s-a evaporat, lasându-ne acea dorinta viscerala comuna de-a ne iubi si-aceeasi pofta fierbinte, “nebuna” de-a transforma iubirea-n dragoste plina de secunde de eternitate… Datorita TIE, voi fi atins pragul iubirii-pasiune ce exista si va dainui ca dubla-ti stea-Antares… Prezentul si viitorul nostru au doar un trecut de iubire, de daruire totala.
Te iubesc, Soarele meu senin, à la vie, à la mort…
… ca si mersu’ pe jos zilnic, între 30-45′, pe care-l practic de multi ani…
Jules Renard zicea cam asa: “Ce conteaza fericirea daca nu ai bucuria! Suntem pe-acest pamânt ca sa râdem, deoarece nici în purgatoriu, nici în iad nu vom mai râde, iar în rai, n-ar fi nici convenabil, nici politicos!”
Genialul Boris Vian, care a decedat la 39 ani, afirma ca “umorul e politetea disperarii…”. Cred ca uneori e adevarat! Dar e si-un condiment de care avem nevoie zilnic, mult mai sanatos decât sarea, piperul sau ardeiul iute! De ce sa traim cu spiritul serios, trist si mintea absorbita de probleme ce au cel putin o solutie prezenta sau viitoare?! De câte ori zâmbim sau râdem ne simtim bine, usori ca o pana purtata de vântul cald ce bate-n regiunea mea, “le vent d’autan”, iar dupa 3-6 zile ploua!… Revin la “a zâmbi” si/sau “a râde”. Calatoresc periodic “par avion” si-mi amintesc de-un aterizaj normal, banal. Toti pasagerii asteptau sa coboare, dar “coada” nu înainta, deoarece existau dificultati de instalare a nacelei de debarcare! Dupa vreo 15′, usa s-a deschis, iar comandantul de bord a anuntat: “Doamnelor si domnilor, va dau o veste excelenta: nacela-i instalata, scuze pentru întârzierea independenta de vointa noastra, probabil ca angajatii respectivi erau la aperitiv sau la siesta, deci va rog sa începeti debarcarea. Si-o veste mai putin buna: nu va mai tinem ‘ostateci’, suntem obligati sa va eliberam imediat!” Evident ca toata lumea a zâmbit, desi unii erau în tranzit si grabiti sa prinda alte zboruri…
- – -
Ajung acas’ si-mi consult emailurile, dintre care unul de la o prietena muziciana (violonista): “hey, iata data concertului anual de care ti-am pomenit deja, cu precizarea ca-i pentru amatorii de note muzicale false (sic!), dar cu bucurie de viata=la joie de vivre si cu umor la purtator!” I-am raspuns imediat, zâmbind la mesajul ei haios, mucalit, ce mi-a readus în minte o calatorie scurta în TGV de la Bordeaux încoace, unde asistasem la un seminar despre vinuri (what else?!), cu 2 colegi. Unul dintre ei s-a dus la baru’-TGV-lui ca sa se racoreasca cu o bere, admirând peisajele ce defilau cu o viteza “aeriana”: 300kms/h! Barmanul, un creol-antilez vesel, semana cu Harry Belafonte si facea glume cu toti pasagerii… J, colegul, i s-a adresat: “o bere, va rog!”, barmanul l-a fixat cu o privire serioasa si l-a întrebat sobru, dar retoric: “Domnule, va rog, cum doriti sa fie berea dvs: rece-rece si delicioasa?” – izbucnind într-un râs molipsitor pe care l-am auzit toti… Ca si cum berea s-ar bea calda si “ne-potabila”!
Bucatzele de umor simplu, usor, “ieftin”-gratuit, de glumite zilnice, de nimicuri-mizilicuri, toate acestea “ne fac ziua”, cum ar zice anglofonii, ne bucura si-i suficient! Pentru restu’, vom vedea mai târziu… Un creol mai celebru decât barmanul din TGV ne încurajeaza sa glumim, sa râdem, înainte ca ceru’ sa ni se prabuseasca-n cap…
P.S. in si off-topic: à propos de condimente, apreciez pastele sub toate formele, dar… nu cele banale! Obisnuiesc sa adaug de fiecare data acea “touche personnelle”: legume rare, chorizo-picant, brânza de capra, roquefort, felii de piept de pui afumat, ciuperci chinezesti sau japoneze, boabe de porumb, pudra de scortisoara sau migdale, etc… si mereu ulei de masline! Bon appétit!
În anturajul meu apropiat exista persoane care daca au au la îndemâna un creion sau pix si-o foaie de hârtie, sunt capabili sa deseneze o figura, o situatie, o atitudine, o proportie, ORICE, fara sa ezite o secunda, sa le tremure mâna sau sa “reflecteze”! Precizez ca n-am stiut, nu stiu si nu voi sti vreodata sa desenez sau sa pictez. Nici macar o oaie, pentru ”Micul Printz” al iubitului meu Tonio(St-Exupéry)! 
), stiu ca poti avea orice înscris pe placa, deci iata câteva exemple zarite azi: screw ya smokers(I did like that one!); Jesus saves and I withdraw; In God we trust, all the others pay cash; kissimmee, etc… 
incaunipocrit
inlarg
