Orgasme sportive

source + article=click on the image

Motto:”man, I feel like a woman!”(Shania Twain)

O întrebare serioasa pentru femei a fost pusa de-o revista-US: ati avut sau aveti ”coregasme”? Termenu’ suna cam “barbar”, e vorba de-un orgasm(as pune ghilimele!) stimulat si provocat de practicarea unui sport, core=muschi în cazu’ asta… Cu alte cuvinte, se pare ca exista orgasm(e) (si) fara act sexual sau masturbare! NU-i vreo gluma sau vreo butada.

Un studiu medical recent efectuat de Indiana University, publicat în revista “Sexual and Relationship Therapy” sustine ca unele femei au experimentat ”coregasme” favorizate de practicarea sporturilor ce implica contractarea muschilor abdominali. Femeile care l-au avut au fost unanime: e pur si simplu magic, caci ”provocat” fara degete sau organ sexual(masculin!), poate fi atins datorita unor miscari si exercitii fizice specifice… Potrivit acestui raport informativ si instructiv, accentuarea placerii ramâne asociata sportului practicat. Deci, orice miscare sau exercitiu în zona muschilor abdominali ca: ridicarea greutatilor, unele pozitii de yoga si chiar mersul pe jos pot stimula, conduce spre extazul suprem… Bun, O.K. Cunosc persoane care practica yoga de ani, fara sa fi atins ”coregasme”! Merg pe jos kilometri saptamânal si… nimic, rien, nada! Dupa publicarea si citirea acestui articol, multe femei au recurs la practici sportive intensive pentru a avea un abdomen fantastic si eventuale ”coregasme”… Cica cel mai bun si eficace exercitiu abdominal ar fi “scaunul capitanului”(LOL!): te-asezi pe-un scaun si ridici picioarele la 90°, atât! Nu l-am testat, dar am deja certitudinea ca-i inutil!

40% dintre cele 370 femei ”supuse” testului au confirmat existentza placerii sexuale de mai multe ori! Opa, Penelopa! Ba au fost categorice: au avut ”coregasme” stimulate fara a fi recurs la fantezii sexuale, fiind capabile sa se controleze în public! DAR o femeie din 5 a marturisit ca dupa ce si-au dat toata silintza si-au depus un max de entuziasm, tot n-au ajuns sa se “bucure” de cel mai vag ”coregasm”! Din pdv medical, mecanismul acestui fenomen sportiv ramâne misterios, inexplicabil. Ce-i drept, un experiment neobisnuit lansat de Universitatea Indiana care dupa un apel catre femei disponibile sa “testeze” obtinerea unui ”coregasm”, au avut surpriza ca cele 370 candidate voluntare sa se înscrie în mai putin de 2 saptamâni! Nu s-a precizat daca traiau singure sau în cuplu…

Prefer exemplul si invitatia acestui superb cuplu, plimbându-se prin romanticul si dragul meu Paris, unde am locuit 8 ani…

Viata înseamna alegeri, alternative, optiuni…

by Melanie B.

Motto:”C’est ma vie, je n’y peux rien… c’est elle qui m’a choisi!”(Salvatore Adamo)

Alegi zilnic, la fiecare pas pe care-l faci, de dimineata pâna seara. Alegi ce gândesti, ce vorbesti, ce manânci, alegi cum actionezi. Ai impresia de cele mai multe ori ca altcineva hotaraste pentru tine sau ca circumstantzele “conduc” în locul tau, când de fapt TU esti singurul care decizi asupra propriei tale vieti. Si la fel de bine esti singurul care decizi sa-ti cauti scuze când alegerile tale s-au dovedit a fi mai putin inspirate. De câte ori te-ai gândit ca vina o poarta altcineva si-ai acuzat conditiile în care traiesti, oamenii din jurul tau, familia si tara în care te-ai nascut sau societatea cu legile si regulile ei? De câte ori seful, partenerul de viata sau prietenii au fost “vinovati” pentru nereusitele sau esecurile tale? Toate situatiile vor fi fost alegerile TALE. Ai ales sa asculti ceea ce-ti spun altii, ai ales sa ramâi într-un impas, ai ales sa actionezi într-un anumit fel. Fiecare decizie a avut un rezultat, uneori mai putin dorit si-n acest caz, vei fi ales sa cauti “vinovati”, tzapi-ispasitori. Sa-ti spun un secret al lui Polichinelle: este o capcana. Cea a responsabilitatii, un mecanism de aparare învatat, asimilat, integrat de mult. L-am preluat si l-am adaptat de la cei din jurul nostru înca din copilarie. Motivul: teama. De pedeapsa, de judecata, de umilire, de nereusita. Orgoliul suporta cu greutate “esecul”, asa cum “succesul” creste stima de sine, încât ajungem sa ne definim ca fiind o suma de “succese” si de “esecuri” pe care le-am acumulat de-a lungul anilor presarati cu experientze diverse.

Daca pentru “succese” este atât de minunat sa fim si sa ne simtim singurii resposabili, pentru “esecuri” este mai usor, mai simplu, mai comfortabil sa împartim responsabilitatea. Acest sistem de aparare e o capcana pentru ca fiecare “esec” la care împarti responsabilitatea, îti submineaza încrederea-n tine, în fortele-ti proprii. Astfel, visele tale se micsoreaza pentru ca începi sa crezi ca esti incapabil sa le împlinesti. Crezi ca întotdeauna vor exista circumstantze, cauze si oameni care te vor împiedica sa ajungi acolo unde-ti doresti. Si pentru fiecare rezultat negativ, nedorit vei gasi alti responsabili.

Cum scapi de acesta capcana? În primul rând, priveste fiecare rezultat al actiunilor tale ca pe un pas ce te-apropie de ceea ce-ti doresti. Daca esti multumit, mergi mai departe, daca nu-i cazul, învata de acolo, trage concuziile de rigoare, schimba actiunea initiala, încearca ceva nou si vei avea un alt rezultat, total diferit. Priveste atât “succesul” cât si “esecul” ca pe niste lectii de viata. Apoi, aminteste-ti ca decizia a fost a ta, TU ai ales la un moment-dat si rezultatul este urmarea alegerii tale. Asuma-ti întreaga responsabilitate în ambele cazuri. Stiu ca e dificil sa accepti si sa asumi ca singurul responsabil de ceea ce ti se întâmpla în viata esti doar TU.

Uneori ne aflam în situatii imposibile, credem ca nu avem nici o iesire. Important e ca am facut ce stiam cel mai bine în acel moment, ca am luat o hotarâre bazându-ne pe ceea ce cunosteam atunci. Vei spune ca e usor în teorie si greu de transpus, de îndeplinit în practica. Îti dau dreptate deoarece am fost prinsa în acea “capcana a responsabilitatii”. Am gasit scuze, “vinovati” pâna când am înteles ca exista un singur responsabil pentru ceea ce se întâmpla în viata mea si aceea eram eu. A fost delicat la început sa-mi asum întreaga responsabilitate, dar si mai greu a fost sa realizez ca drumul parcurs pâna-n prezent, m-a condus unde ma aflu acum si sa fiu ceea ce sunt azi. Mi-am analizat viata, “succesele” si “esecurile”, m-am redescoperit pe mine-însami si-am reînceput sa visez “mare”.

Am certitudinea ca sunt 100% responsabila de viata mea…

It’s my life…

Al-6-lea simtz

by Melanie B.

A propos de simtzuri, mi-am reamintit o butada de-a genialului Woody Allen:

“Daca corpul si sufletul(spiritul) ar fi despartite, nu stiu pe care l-as alege!” – fraza asta scoate-n evidentza legaturile extrem de strânse, indisociabile dintre trup si suflet. Ambele sunt cladite, programate sa convietuiasca într-o simbioza, sa se înteleaga, sa se calmeze, sa-si asculte propriile ecouri. Numai asa putem ajunge la un raport echilibrat, armonios între noi si lumea înconjuratoare.

În mod constient (ori ba!), cautam în final sa dezvoltam un al-6-lea simtz, un fel de complement la cele 5 clasice de care ne servim pentru toate senzatiile noastre corporale. Posibil ca acest simtz ne-ar ajuta sa ne implicam mai profund în prezent, sa-l gustam si sa-l savuram cât mai placut posibil. Probabil ca ne-ar fi mai usor, mai simplu sa ne descifram emotiile si sa ne explicam sentimentele, sa ne amelioram si sa ne extindem intuitia. Sa devenim mai vii, mai sensibili, mai generosi sufleteste cu semenii nostri…

Soarele nu se stinge nici când ploua

Când eram copil, am citit undeva ca stelele se sting, ca si soarele era o stea ce se va stinge într-o buna zi… Mi-amintesc ce teama ma invadase gândindu-ma la o asemenea ipoteza: ce-am face daca mâine soarele n-ar mai rasari sau daca ar dispare? Eram asa de îngrijorata, încât am avut un cosmar ce se repeta periodic: ma trezeam la aceesi ora în întuneric, bâjbâiam dupa întrerupator, îl gaseam si când apasam pe el, nu se întâmpla nimic, lumina nu revenea niciodata! Panica generala, ca si cea despre iarna atomica: se tot pomenea despre “razboiul rece” dintre USA si ex-URSS! Auzisem la radio ca exista posibilitatea concreta a unui razboi nuclear, ale carui consecintze aveau sa fie dramatice: milioane de tone de praf disperasate în atmosfera vor “voala” soarele, planeta se va raci, flora si fauna vor fi sterse de pe fatza pamântului! Dupa aceste scenarii-catastrofa, am început sa privesc zilnic soarele din ce în ce mai atenta, sa ma bucur ca-i tot acolo, undeva deasupra noastra, fara sa-mi fie teama ca se va stinge, va dispare sau va exploda! Pe-atunci nu realizam ca preocuparea mea personala era de fapt universala, milioane de copii erau “tetanizati” de-aceleasi temeri.

Ca adulti, ne bucurum de razele solare si savuram prezenta astrului-Ra ce ne confirma sosirea sau plecarea anotimpurilor. Si uite-asa, anii trec, iar temerile noastre din copilarie servesc la ceva: în loc sa ne gândim la disparitia unor persoane dragi, apropiate din viata noastra sau la pierderea unor obiecte la care tinem, orice teama experimentata cu (zeci de) ani în urma, ne ajuta sa-i iubim si mai mult si sa ne detasam de material.

Nicoletta cânta:”Il est mort le soleil quand tu m’as quittée…” – Soarele a murit dupa ce m-ai parasit… Cu alte cuvinte: viata fara lumina si caldura unei iubiri se stinge…

Despre gelozie

Motto:”iubirea naste gelozia, iar gelozia ucide iubirea.”(Christine de Suède)

(A fi) geloasa si posesiva… aceste adjective-mi sunt complet straine, le voi fi considerat poveri insuportabile din totdeauna, ce macina, rod, distrug ORICE relatie umana. Cred ca toti cunoastem cazuri de gelozie si de posesivitate extreme, unele bolnavicioase, cronice. Ignorate si deci ne-tratate, ambele evolueaza spre “otravirea” relatiei de cuplu, deoarece sunt “porniri” negative, nesanatoase ce pot anula restul emotiilor pozitive si provoca comportamente sau atitudini morbide, periculoase, regretabile…

Psihologii sustin ca persoanele geloase si posesive sunt anxioase, angoasate, complexate, caci nesigure pe ele, cauze ce le “obliga” uneori sa recurga la alternative auto-destructive. Nietzsche afirma ca:”O persoana geloasa seamana cu un scorpion care-si înfige propriul ac otravit în el-însusi!” Într-un cuplu, gelozia si posesivitatea risca sa devina cea mai puternica, redutabila arma, capabila sa distruga relatia respectiva, prin alienarea cele doua persoane implicate. De ce? Pentru ca amândoua mizeaza în primul rând pe refuzul dialogului sincer, direct, pe ignorarea si evitarea responsabilitatilor reciproce, pe negarea situatiei instalate si-a experientei reale. Toate-astea nu pot conduce decât la nemultumiri diverse quasi-permanente si la nefericire. Un cuplu care doreste sa dureze-n timp va încerca sa-si “etaleze” emotiile si frustrarile profunde, va alege calea cea mai lucida si cea mai constienta pentru a-si rezolva problemele înainte de-a fi prea târziu…

Prefer sa fiu “geloasa” de flori, de vânt, de arbori, de zbor de albatrosi, de dansuri andaluze…

Teama primitiva constientizata în anxietate moderna…

 

by Melanie B.

Motto:”Sufletul domneste, dar nu guverneaza.” – Paul Valéry

Oare stramosii nostri pre-istorici erau anxiosi, angoasati sau doar foarte fricosi?… Se îngrijorau peste masura daca nu gaseau radacini, fructe sau animale de vânat? Îsi puneau întrebarea daca soarele va rasari din nou mâine-dimineata sau daca primavara va sosi dupa luni de iarna aspra? Le era teama când zareau un urs, un mamut sau alta “lighioana”, un alt trib care se-apropia de pestera sau de-adapostul lor? În societatile noastre moderne, teama va fi diminuat, cel putin cea de întuneric dupa ce s-a descoperit electricitatea! Si cea de apa, cum vom fi învatat sa înnotam… Am putea gasi “tone” de-alte exemple similare. Cu toate ca au trecut (zeci de) mii de ani, anxietatea moderna exprima sentimentul de incertitudine – toti ne întrebam: ce-o sa fie, ce se va mai întâmpla? – si de imposibilitatea de-a controla situatii sau circumstantze, întrebarea fiind mereu la conditional-prezent: oare ce-as putea face? – aceeasi întrebare frustranta ne “asalteaza” si când urmarim actualitatile-TV sau când nu reusim sa ne conectam la net! Revenind la pre-istorie, probabil ca-n cazuri de anxietate grava, oamenii se-adunau toti în acelasi loc, încercând sa suporte clipele prezente, încalzindu-se la foc, implorând fortele naturii si zeii pagâni, mestecând ierburi, poate chiar sunatoare, considerata cel mai primitiv anti-anxiolitic! În epoca actuala, e suficient sa vedem sau sa auzim (de-)un singur amanunt anxiogen si imediat neuronii ne sunt invadati de cel putin un scenariu-catastrofa!

Toti trecem prin stari de anxietate, periodic sau episodic. Simtim ca ne ne scufundam, ca ne înnecam, desi stim sa înnotam, suntem incapabili de-a ne stapâni sufletul. Culmea-i alta: suntem constienti, lucizi ca ne înselam, ca n-avem dreptate sa ne torturam spiritul, însa rareori reusim sa ne controlam gândurile, emotiile, adesea le amplificam si anticipam dezastre sau catastrofe ce nu se întâmpla! În final, Paul Valéry a rezumat corect, concluzia fiind ca anxietatea nu ne guverneaza, ci ne-ajuta sa avansam pe drumul presarat cu meandre al vietii… Solutiile-miracol nu exista, doar sa meditam la sensul vietii, sa ne relaxam si sa ne reamintim ca totul e relativ, deci si anxietatea prezenta sau viitoare…

Un zâmbet poate fi esential…

by Melanie B.

“Esentialul nu are nici-o greutate de cele mai multe ori. Aici, esentialul n-a fost în aparentza, decât un zâmbet. Da, un zâmbet e adesea esential. Suntem ”platiti”, recompensati si animati cu un zâmbet. Calitatea unui zâmbet ne poate induce moartea. În acelasi timp, din moment ce aceasta calitate ne-ar elibera complet de angoasa timpului prezent, ne-ar acorda certitudine, sperantza, pace, simt nevoia de-a încerca sa ma exprim mai bine, de-a relata povestea cu un alt zâmbet.”(Scrisoare catre Léon Werth - St-Exupéry)

Poate ca într-o zi, voi gasi cuvintele potrivite pentru a scrie povestea unui zâmbet, a unei sperante, a unei împliniri… poate ca da, poate ca nu, dar nu-i important.
Esential e ca-mi place zambetul tau!

Un cuplu reunit pentru aceasta melodie de circumstantza: Charlie Winston & Audrey Tautou…

Iarasi dupa ploi

by Dan Pohic

Aici trece mult timp intre doua ploi. Mai ales intre ultimele doua ploi inainte de sase luni fara ploi. Ploi, dupa ploi, dupa ploi sint multe rime printre noi. Un cintec de al meu mort ca o ploaie inainte de sase luni fara ploi. Am iesit azi dimineata cu domnu’ cocker-ul meu la plimbare, un drum pe care-l facem impreuna de 12 ani la sase si un sfert in fiecare dimineata. A plouat acum trei zile. Rime nu sint printre noi din cauza ca rimele in Israel traiesc doar in balegar insa ies melcii. De la mic la mare ies pe trotuare de parca ar vrea sa termine cu scurta viata sub talpi ….crrrrrrrhhhhhhh….sigur ati storcit un melc doi la viata voastra.

 

De cite ori vad melci ma trec ginduri existentiale grave. Ma gindesc ca melcul ala care moare deshidratat sau storcit a dus o viata de vreo 80 de ani in termini umani sau viata noastra e doua trei zile in termini de melci. Daca ar putea vorbi ar spune ca daca ar mai trai o data ar face aceleasi lucruri sau poate ca s-ar plimba mai putin pe trotuar. Te gindesti imediat la cit de mare e Dumnezeu si cit de neimportanti  sintem noi, ca niste picaturi in ocean. Ca niste chibrituri care au ars sau nu pina la sfirsit. Ca niste pietre intr-un riu la care nu se gindeste nimeni.

 

N-a plouat de trei zile, e ultima ploaie inainte de sase luni fara ploaie. Melcii s-au uscat in cochilii si vezi cochiliile lor ca niste coji de oua  maro aruncate pe trotuare. Pot sa marturisesc acum ca am fost de multe ori milos si am luat melci cu mina de pe trotuar si i-am aruncat in iarba la umbra. Nu ca sa-l cumpar pe Dumnezeu. Nu o sa ajung in Rai din cauza ca am salvat melci de la moarte, cine mai face asta? M-am intrebat de multe ori si mi-am zis ca poate sint nebun. Insa cel putin  am fost las si nu m-a vazut nimeni cind salvam melci. Sa nu-mi iasa vorbe. E ca si cum ai salva gindaci de bucatarie, serpi, paianjeni gretosi, tintari, ginganii oribile si infricosatoare.

 

 

Ciinele meu m-a tirit intr-un tufis sa latre la o pisica. Deodata privirea mi-a cazut peste ceva care m-a facut sa lacrimez ca un copil mic, cu buzele si barbia tremurinde . Cineva a luat doi melci si i-a pus pe un servetel umed. Traiau insa probabil nu mai aveau mult, daca melcii ar avea cartea recordurilor astia doi ar fi intrat in ea ca cei mai longevivi melci din cartier.

 

Ar trebui sa inchei cu o fraza care sa trezeasca emotii atomice la fel de  puternice ca alea pe care le  trezeste Ahmadinejad de vreo citiva ani. Insa cum spuneam odata, nu mai am putere decit sa ma gindesc la ce beau asta seara ca sa-mi mai trec niste timp de melc inainte sa mor deshidratat de parca nici n-am existat vreodata.

Frica de moarte

by Melanie B.

motto:”a se afunda-n noapte de buna-voie,
a plati iubirea cu pretul vietii,
a pacatui cu trupul, dar nu împotriva sufletului…
a muri din iubire-dragoste…”(Mourir d’aimer – Charles Aznavour)

Am un vechi si bun prieten, M. D. ziarist la cel mai popular cotidian regional, fratele unei prietene pariziene. Cum a avut un bunic spaniol, seamana leit cu Antonio Banderas, un barbat inteligent, sensibil, adorabil, o persoana interesanta. Calatoreste saptamânal în Franta si-n Europa. Ne întâlnim la diverse ocazii, între timp pastram legatura constanta, via email sau telefon. Recent am asistat împreuna la o conferintza despre neo-impresionism “de la Seurat la Paul Klee – supunere sau eliberare?”, la invitatia lansata de doua prietene comune. Dupa expo, am intrat într-o cafenea, Place du Capitole: ceai verde cu menta pentru “fete” si-o cafea-noisettes pentru M. care ne-anunta brusc:”fetelor, m-am despartit de C. saptamâna-trecuta!” Ne uitam la el intrigate, mirate, nedumerite, “bouch-bée”, însa continua:”sunt O.K., fac fatza situatiei, desi e tare dureroasa de data-asta…” Hummm, delicat, tacere generala pentru câteva secunde. I. sparge gheatza si i se adreseaza prima:”mi-amintesc ca ai trecut deja printr-o faza similara acum câtiva ani…”  Ma uit la ea si-i zic în gând, sperând ca telepatia sa functioneze:”altceva mai bun, mai pozitiv n-ai gasit?!” – M. îi da replica imediat:”ah, atunci chiar am crezut si mi-a fost teama ca mor!” Si începe sa ne relateze despre zilele grele, insuportabile, traite dupa plecarea femeii pe care-o iubea, cum simtea ca se “sfârsea” de tristete, de la o secunda la alta… Cu ochii umezi, ofteaza si se uita la noi. Un barbat care-si exteriorizeaza emotiile, sentimentele e un “rara avis”, respect si jos palaria! Îmi pare rau sa-l vad în starea asta cu “rana psihica” deschisa, scufundat în durere sufleteasca, amestecata cu auto-negare.

Realizez din nou ca iubirea e cea care ne da viata, însa dupa ce se retrage brusc sau lent din existentza noastra, ne abandoneaza undeva, în fatza “portilor neantului” pentru un timp nelimitat. De fapt, daca ne gândim la experintze proprii, toti am “murit” deja, de câteva ori! Fara sa ne dam seama. Ne-am “descompus”, ne-am ” recompus”, de nenumarate ori. De ce? De bucurie, de durere, dupa ce-am parasit persoane sau locuri dragi. Dupa ce-am fost “alungati” din copilarie si din adolescentza, unde eram înconjurati de afectiune sau de prietenie; ne-am îmbolnavit, ne-am vindecat, ne-am ratacit, ne-am pierdut, ne-am regasit. Ne-am “descompus” de ceea ce eram si ne-am “recompus” într-o alta persoana: tot noi, dar nu aceiasi, cu ingrediente similare, dar într-o forma generala diferita. Am citit undeva ca toate moleculele corpului uman se reînnoiesc în câtiva ani, deci murim si reînviem, periodic. Formidabil! Pai daca asa stau lucrurile, DE CE majoritatea semenilor nostri sunt “paralizati” de frica la ideea mortii?! Oare pentru ca nu sunt destul de constienti de-aceste descompuneri si recompuneri quasi-permanente?! Posibil, probabil. Ce-ar fi sa încerce sa-si focalizeze mai des gândurile asupra lor-însisi, se le considere drept nori pe cerul vietii, care apar, dispar, trec, ca si anotimpurile. Sa accepte aceasta “ne-permanentza”(sic!) ce face parte din noi toti cu detasare, umor si seninatate.

Sa ne concentram pe momentul prezent, sa ne fie un gest de libertate, de eliberare a gândurilor despre trecut sau viitor! Sa ne distantzam de orice tensiuni negative, inutile, obstacole în calea relatiei dintre noi si Univers, deoarece ele ne împiedica sa ne-avântam spre orizonturile interesante, pozitive. Prezentul nu-i superior nici trecutului, nici viitorului, e doar mai fragil, de-aceea trebuie sa-l protejam, caci EL va dispare din mintea si din constiintza noastra. EL are nevoie de spatiu pentru a exista periodic, zilnic. De-alungul existentei noastre suntem si vom fi confruntati cu probleme sau fenomene ce ne depasesc. Unele ne-ajuta sa mergem înainte, altele ne “hranesc” sufletul, altele ne dezvolta gândirea. Vor surveni si cele penibile, destructive sau dureroase. Câteva dintre aceste fenomene sunt si vor fi exterioare noua: dezastre naturale sau un sir de evenimente numite de unii – din comoditate sau din nepasare – “destin”, cuvânt ce implica pasivitate, renuntare, fatalism. Dar alte fenomene au loc în noi-însine, sunt formate din emotiile si sentimentele noastre: iubire, tristete, mânie pe care nu le vom putea controla mereu, oricum ar o iluzie pierduta din start. Sa ne reamintim ca starile noastre interioare sunt extrem de puternice si risca uneori de-a ne închide într-o “cusca”. Daca e cazul, doar noi decidem sa traim “prizonieri” si sa ne resemnam. A o accepta, nu înseamna neaparat a renunta. Avem ocazia de-a ne elibera din acea “închisoare” cu zabrele transparente tocmai pentru ca emotiile noastre pot “matura” sau doborî orice bariera. Exista si riscuri, evident. Numai daca vom da frâu liber emotiilor noastre, ele ne vor elibera definitiv, dupa ce le vom fi acceptat, decodat, înteles, canalizat pe fagasul ales.

Epilog:revin la M… mi-am reamintit celebrul film “Mourir d’aimer”, inspirat dintr-un fapt real si înainte de-a pleca i-am spus.:”hey, nu uita sa traiesti! Ai încredere-n tine si mai ales ai grija de tine, nu deveni propriul tau “sclav”, rupe-ti lanturile, elibereaza-te!” Am scos din geanta un breloc oferit de-un elev-US pe care scria:”Live, believe, worry a bit!” si i l-am dat, caci în fond, ce conteaza limba, aceste 3 verbe sunt universal valabile…

Si azi am privit rasaritul Soarelui…

by Melanie B.

motto:”let the sunshine in!…” 

Cum ma trezesc pe la 6h, deschid obloanele si-am sansa de-a asista la rasaritul soarelui, ceea ce-mi procura de fiecare data o bucurie intensa, “primitiva”…
Deci si azi, am experimentat aceeasi senzatie placuta si m-am gândit la Thoreau, scriitor-US care afirma în ”Viata fara pricipii”:”Daca am putea privi rasaritul si apusul soarelui în fiecare zi, pentru a ne conecta la acest fenomen universal, ne-am pastra sanatatea fizica si psihica toata viata.”

Luciditatea si realitatea ma trag de mâneca: e imposibil sa privim rasaritul si apusul soarelui zilnic! Ideal ar fi sa încercam aceasta experientza de câte ori avem ocazia, sa respiram încet, calm, sa savuram fiecare secunda, sa constientizam faptul ca razele rasaritului si-ale apusului ne sunt benefice ca sa începem sau sa încheiem ziua cu seninatate. Soarele, aceasta enorma stea e sursa vietii pe Terra, fara de care n-am fi existat. Nu, Soarele nu-i mort, asa cum cânta Nicoletta, pentru ca are întâlnire cu Luna în fiecare seara:

“Le soleil a rendez-vous avec la lune
Mais la lune n’est pas là et le soleil l’attend…”

Nu cred 100% în prima impresie

by Melanie B.

Se zice adesea ca prima impresie e mereu definitiva, buna ori ba. Cliché-u, legenda, mit? Nu cred ca aceasta afirmatie poate fi acceptata drept “litera de Evanghelie”(expresie franceza). De ce?… E imposibil sa-ti faci o idee reala despre o persoana dupa ce-ai întâlnit-o o singura data! Mai ales daca impresia a fost negativa, acel om nu a avut sansa de-a se arata sub cel mai bun sau pozitiv unghi, din diverse motive obiective, în general. De exemplu, cunosc oameni de toata isprava care la prima noastra întrevedere erau de-o timiditate maladiva, stângaci, rezervati, intimidati. Am aflat apoi ca asa se comporta de câte ori trebuie sa înfrunte ceva sau sa întâlneasca pe cineva “prima-data”, indiferent de situatie sau de persoana. Afirmatia despre prima impresie poate fi, sa zicem 50% partial-adevarata, în nici-un caz complet, definitiv. Daca analizam din pdv neutru, revin la atitudinea celor timizi, ea ne informeaza insuficient despre ei, deci va lipsi esentialul, de cele mai multe ori vom fi tentati sa generalizam, sa-i “clasam”, înainte de-a le da sansa de-a se simti în sigurantza cu noi. Doar atunci vor avea un comportament total diferit. Daca o persoana întâlnita prima data e neplacuta, agresiva(verbal), aroganta – evident, logic si uman vorbind, ne va face si lasa o impresie proasta! Si-atunci ne întrebam:”oare asta-i personalitatea lui/ei? de ce mi-a aratat doar latura-i negativa?…” Desigur si fara nici-un dubiu ca are si calitati interesante, ca orice fiintza umana. Ideal e sa evitam de-a aluneca în banala capcana a generalizarii si-a judecatii pripite. Ce-i drept în majoritatea cazurilor, prima impresie e uneori reala, dar nu reprezinta niciodata globalitatea unei persoane. Alain Berthoz, prof la “Collège de France“, a inventat un cuvânt simpatic: la simplexité=simplexitate, ce ne-aminteste ca SIMPLU total, complet, întreg NU exista, iar complexitatea ascunde întotdeauna acea simplitate aparenta. Concluzia: relatiile si raporturile umane sunt bazate pe “simplexitate”, adica simple(necesitatile fundamentale) si extrem de complexe, complicate de câte ori încercam sa le punem în practica…

Despre diminutive sau “poreclele” afectuoase

by Melanie B.

motto:”What’s in a name? That which we call a rose by any other word would smell as sweet;”(Shakespeare – Romeo & Juliet)

Îmi place sa “rebotez” persoane dragi, apropiate cu diminutive afectuoase, un obicei ce exista deja în familia mea, iar în Franta e ceva comun, popular. Unii detesta orice forma de diminutiv, derivat ori ba din prenume, îi agaseaza si vor refuza orice alt apelativ decât prenumele lor cu fraze gen:”stii ca am un prenume care-mi place, la care tin, asa ca te rog sa-l folosesti!” Pe moment, o asemenea reactie adesea neasteptata, (ne) poate surprinde. Acele persoane au motivele lor, chiar daca noua ni se par pretexte sau capricii. Deci, nu ne ramâne decât sa le respectam dorintza.

Folosesc diminutive si apelative zilnic pentru ca am impresia, senzatia ca-s simpatice, denota caldura si afectiune. Pentru mine reprezinta natura relatiei speciale, aleasa cu acea persoana; precizez ca pe unele nu le pronunt (în) public, în prezentza unor persoane “straine”, simple cunostintze. Alte diminutive le rostesc doar când ma aflu-n “tête-à-tête”, doar noi-2 suntem la curent… Psihologii afirma ca folosirea diminutivelor, apelativelor sau a poreclelor e de domeniul “primitivului”, cu scopul de-a evita intentionat adevaratul prenume! Unele triburi înca procedeaza asa: persoana poseda un nume public, de care se serveste “oficial” si un altul secret, ascuns, presupus sa contina puteri magice, daca nu-i pronuntat sau divulgat, etc. În ceea ce ma priveste, de-alungul anilor diminutivele si “poreclele” afectuoase vor fi evoluat, în functie de vârsta “alintatilor” din familie sau din anturajul apropiat, vor fi devenit mai flexibile decât prenumele initiale, de fapt. De cele mai multe ori, voi fi combinat româna cu franceza, engleza si spaniola, rezultatul fiind mereu amuzant, încât unele vor fi ramas de-actualitate, iar cele mai folosite fac referintza la: feline, iepuri si pasari…

Balena sau sirena?

by Melanie

Iata ce-am primit zilele-trecute de la un vechi prieten prof… Traducere ad-hoc, deci…

Bonjour Mélanie,

Am fost recent la Cahors, invitat la o conferintza despre renumitele vinuri pe care le cunosti. În drum spre locul de întâlnire cu alti colegi participanti, zaresc un afis pe fereastra unei sali de sport&fitness cu o tipa superba, în bikini, 1,70m si 52kgs care abordeaza trecatorii cu:”alege acum pentru vara-viitoare: vrei sa arati ca o sirena sau ca o balena?!” M-am pufnit râsul, mi-am continuat poteca si-am ajuns în hall-ul primariei. Armand, un coleg din acest oras, îmi face cu mâna, ma îndrept spre el si dupa banalitatile de rigoare, îi pomenesc de-acel afis… Zâmbeste si-mi relateaza ceva haios de tot, de-aceea m-am si gândit sa-ti povestesc si tie.

O tipa din oras, interpelata de-acea reclama, cu un sens al umorului cinic, a lipit pe ea acest text comico-realist:

“Domnilor, toti cei care preferati femeile slabe, “sac de oase”, va informez ca balenele sunt mereu înconjurate de prieteni: delfini, lei de mare, turisti curiosi sa le vada, sa le admire, sa le-asculte “melodia dragostei” când se împerecheaza… Au o viata sexuala foarte activa, puii lor, adorabili balenusi sau balenutze sunt afectuoasi, calini, alaptati cu tandrete de catre mamica lor. Aceste cetacee fermecatoare, fascinante si nebunatice se amuza, se distreaza copios, consuma cele mai delicioase crustacee: crevetele gri. Strabat marile si oceanele planetei, descopera locuri pitoresti, minunate ca: Groenlanda, Hawaii, Patagonia, Polinezia, etc. Lista e prea lunga! Balenele stiu sa cânte atât de frumos, de duios, încât înregistreaza si CD-uri! Sunt iubite, admirate, protejate prin legi si conventii internationale.

Cât despre sirene: toata lumea stie NU exista. Daca asemenea specimene feminine ar exista, absolut toate ar da buzna la psihologi, psihiatri sau psihanalisti! De ce?! Pentru ca ar avea grave probleme de personalitate bipolara si-o dilema existentiala permanenta:”sunt femeie sau peste?”   Plus ca n-ar avea nici-un fel de activitate sexuala, stim deja din mitologie ca sirenele ucid barbatii care încearca sa se apropie de ele! Nu-i de mirare, sincer si logic vorbind, exista barbati atrasi, stimulati, excitati de-o femeie cu miros de peste?! NU categoric, asa ca prefer sa fiu balena, nu sirena!”

La care colegul mucalit a adaugat:”sunt total de-acord cu ea, de-altfel prefer sa-i fiu… casalot!” Ceea ce mi-am reamintit de “Spalsh”:”that girl is a mermaid, a fish…”

Urgent sau important?…

 

by Melanie B.

În viata noastra, urgentul va fi adesea prioritar importantului. Ce-i urgent? – munca, bricolaj, cumparaturi, timp pentru cei din jur… Ce-i important? – plimbari-calatorii-vizite prin locuri pitoresti, contemplarea peisajelor fermecatoare, timpul petrecut cu vechi prieteni…

Urgentul depaseste destul de rapid importantul, acesta poate astepta, cum nu-i (aproape) niciodata urgent. Toti stim acest lucru, în teorie, ca de-obicei. Dar în practica, ce facem, cum procedam? Cred ca-n fiecare dimineata începem ziua cu-aceeasi dilema: ce-i urgent si ce-i important azi? Ce pot amâna: terminarea paginilor netraduse, necorectate, emailuri, telefoane si scrieri fara sfârsit? O.K. stiu ca unele sunt o corvoada sau o povara, n-am încotro: daca-i musai, cu placere… Trebuie sa iau tauru’ de coarne(olé!), sa m-apuc de ele, sa fac ceva palpabil, ca sa ma simt mai bine imediat… Ori îmi zic:”Ntzzz, fa mai întâi ce-i important. Aseaza-te si mediteaza constiincios. Restul va veni de la sine. Daca nu vei face ce-i important ACUM, tot ce-i urgent o sa-ti sara la beregata peste câteva ore(sau minute!) si pâna diseara, n-ai sa termini ce-ai de facut! Stii ce? Cel mai indicat e sa revii spre momentul prezent, sa realizezi ca e cel mai IMPORTANT.”

Ca toti semeneii mei, am perioade când reusesc tot ce era notat pe lista si-atunci sunt multumita pe toata linia. Exista însa si perioade mai dificile, stiu ca-s inevitabile, le-accept si le-asum. Încerc si vreau sa ma ajung din urma, acordându-mi “paranteze” placute, interesante, benefice. Dar în sinea mea simt ca ceva-mi lipseste, ca o “carentza neîmblânzita”… Caut (alte) solutii, degeaba, n-am gasit înca! Ma autoîncurajez si ma autoconsolez cu ideea ca voi fi facut progrese uriase în ultimii ani: voi fi înteles ca lupta crunta dintre URGENT si IMPORTANT începe din momentul trezirii matinale, cu aburii cafelei “îndulcita” cu 4 patratzele de ciocolata amara(80% cacao!) Se subîntelege ca aceasta “batalie” va dura atâta timp cât voi exista. Firea-mi realista si pragmatica îmi sopteste ca, uneori voi fi de partea importantului, iar alteori “sclava” urgentului. În final, e foarte bine asa: dovada concreta ca-s în viata…

N.B. Între timp, IUBIREA e si va ramâne mereu o URGENTZA IMPORTANTA sau vice-versa, altfel viata noastra ar semana cu o priza fara curent…

Magia condurului cu sireturi împletite

by Melanie

Pentru toate fetele sub 30 ani care se considera ”Cenusarese”, in asteptarea Printului…

Cei si cele care ma cunosc personal si “pe viu” de (multi) ani, stiu ca “toacele” nu-s ceasca mea de ceai sau de cafea, încât sunt capabila sa merg la o nunta sau la o petrecere cu… TBS(google it!) sau “Nike”!  Eh, sigur ca-mi plac încaltzarile elegante, rafinate, cu o neta preferintza pentru cele negre. Admir femeile care se pot cocotza si merge comfortabil pe 10-12cm, mai ales daca sunt scunde si “bine-rulate”, ca Eva Longoria, de exemplu: tipa are 1,56m+12cms=1,68m => înaltimea mea.

În fine, iata super-pantoful fermecat pe care mi-l voi cumpara, dupa ce mi-am plimbat soricelu’ pe el, în lung si-n lat, spate-fatza, raportul calitate-pretz fiind excelent: 34,99 euros, caci mi-am autoimpus dupa trecerea la “euro” sa nu cheltui mai mult de 50 euros(max!) pentru o pereche de “mergatori”! O singura exceptie: cei de marci-firme(detest barbarismul “branduri”!) sportive, pe care-i cumpar la 2-3 ani.

http://www.lahalleauxchaussures.com/escarpins-laureana-54133.html

Descrierea e atragatoare: alura “haute couture”(sic!), nod super-chic, textila “façon grand couturier”, un total look, toc de 6 cms, foarte O.K. pentru mine. M-am uitat si la alte modele, inclusiv la balerine: 44,99 euros! Ntzzz, no way, prefer sa merg desculta, asa ca le las cu placere adolescentelor si femeilor sub 30 ani!

TBS

Good-bye, Norma Jean

Motto:”Cei iubiti de zei mor tineri.”(Homer)

Acum doua zile s-a publicat afisul ce-o reprezinta pe Marylin Monroe, o splendida imagine alb-negru, emblema viitorului festival de la Cannes ce va avea loc între 16-27 mai. De ce Marylin Monroe a fost aleasa drept “icoana” festivalului? Pentru ca anul acesta se împlinesc 50 ani de când a parasit lumea imaginilor, la numai 36 ani…

Singura STEA vesnic tânara, nemuritoare, la fel de atragatoare, de duioasa, de blânda. Feminitatea torida întruchipata, fantezia absoluta MM continua sa reînvie ca un Phoenix magic din propria-i cenusa dupa 5 decenii! Nici-o actritza n-a reusit s-o “egaleze” sau sa-i semene, caci MM va fi modificat toate “codurile” precedente sosirii ei la Hollywood. Scriitori celebri ca Norman Mailer si Joyce Carol au încercat sa-i descifreze viata si sa-i reinventeze existentza. Pictori sau sculptori i-au transfigurat chipul de înger (de)cazut si i-au sublimat figura devenita imaginea mileniului, simbolul unui vis neîndeplinit: MM aka Norma Jean continua sa fie iubita, adorata, asezata pe-un piedestal de diamante:”the girls’ best friends…” Culmea ironiei: tocmai ea, care s-a stins datorita lipsei de iubire, de afectiune! Considerata cea mai sexy femeie din lume, de-o sensibilitate extrema, de-o fragilitate profunda si de-o pudoare nebanuita. Femeia totala, nu fatala, generoasa, iubitoare, afectuoasa si-a pastrat sufletul curat, nevinovat de copila parasita de tata si crescuta-n primii ani de-o mama schizofrenica. Adulta, a trait cu obsesia periodica:”daca voi înnebuni si eu, ca mama mea?!” Trist bilantz: 3 soti, dintre care marele dramaturg Arthur Miller si multi iubiti(de ea!) – unii celebri, care n-au reusit sa-i acopere golurile afective, toti au dezamagit-o cumplit. Si-a dorit visceral sa devina “mama”, în zadar! Depresia provocata de-acel “mal de vivre”, de anxietati ce-o macinaua, a obligat-o sa recurga la “paradisuri artificiale”: alcool si somnifere, ca sa doarma, sa-si uite iluziile pierdute. Fotografa Eva Arnold a afirmat un adevar tragic:”Marylin s-a înnecat în propriul sau vis…” MM a plecat în neant torturata de extreme si de contradictii personale, coplesita de succes si-n acelasi timp nemultumita, niciodata satisfacuta de cariera, caci detesta Hollywood-ul si “mogulii” pentru care era doar o “bomba sexuala” de milioane de $$$! Pe când ea tânjea sa fie apreciata, respectata ca o actritza autentica, talentata! Angoase din ce în ce mai dese, provocate de neîncredrea-n propriile forte, apoi încercari inutile de-a le “calma” cu “pilulele fericirii”, tentative de sinucidere, penultima fiind ratata, caci descoperita la timp de iubitul ei danez! Cea din 5/8/1962 i-a fost fatala: a încetat din viata SINGURA, în vila ei din LA, nici-un iubit lânga ea, ca s-o reanimeze, s-o salveze… Asa cum cânta Elton John:”Ti-ai trait viata ca o lumânare-n bataia vântului…” RIP, Miss Monroe!

Good-bye, Norma Jean:

P.S.”My weekend with Marylin” – must-watch, cu Michelle Williams… una dintre nenumaratele actrite, ca si Penelope Cruz, Madonna, Scarlett Johansson care “deghizate” în blonde focoase, incendiare, au încercat sa-i aduca un omagiu post-mortem UNICEI Marylin.

Capcana virtualului

by Melanie

Pânza virtuala abstracta, paradis al mincinosilor cronici – “Divina Commedia” reala, concreta?…

Retele sociale, bloage, forumuri permit contactul cu persoane reale necunoscute si posibile, probabile, eventuale relatii. Paradoxal, multi sunt coplesiti de atentie, de sentimentul de-a se simti apreciati dupa primele cuvinte sau fraze. Nu sunt nici prima, nici ultima “oama” care constata ca netul va fi devenit un real(sic!) paradis al mincinosilor patologici. Unii îsi falsifica complet identitatea, ajung sa creada ca-i cea reala, altii agreseaza pentru a provoca partenerul de discutie. Un fel de calau care-si cauta(si-si gaseste!) victima ideala. Psihologa braziliana Ivelise Fortim explica asa:”ceea ce se petrece în virtual pentru victimele respective, devine mult mai important decât ceea ce se întâmpla în viata lor reala.” Aceste “victime” sunt de-obicei persoane singure, fara viata sociala, fara prieteni, fara vecini care sa-i observe, sa-i “purice”, sa-i judece, adica sa-i bage-n seama. Viata lor pare simpla, usoara pe-un blog sau pe-un forum. Tocmai de-aceea devin victime naive! Mincinosii-paianjeni cu intentii “tarantulesti”(de la “tarantula”, nu de la Quentin Tarantino! ) sunt adesea draguti, amabili, prefacuti, creduli, pen’ca le lipseste – temporar sau din totdeauna – întelegerea si afectiunea reala, dialogul si comunicarea cu cei din jur, de care sunt constienti ori ba. Unii recurg la fraze ferme, auto-convingatoare pentru a inspira încredere, a atrage simpatie, ba chiar si compatimire, însirându-si probleme inexistente, necazuri, boli grave, decese-n familie! Vei auzi(citi):”fii extrem de atent(a) si de vigilent(a) cu x, y sau z… e capabil(a) sa te devoreze, sa te sfâsie! De-ai sti ce mi-a zis/facut, etc, bla-bla…”(nu conteaza ca-i vorba tot de-un virtual, ca el!) Un mincinos care se “respecta” e politetea întruchipata, complimenteaza viitoarea “victima” cu:”vai, ce fericit(a) sunt ca te cunosc, nu-mi imaginez ce-as fi facut fara tine, ce norocos(oasa) sunt sa pot discuta orice cu tine, indiferent de subiect, etc…” sau daca persoana a lipsit o vreme din peisajul virtual:”mi-a fost un dor de tine, sa ma topesc, nu alta! unde-ai disparut? sa nu mai pleci far’ sa m-anunti, da?!”

O persoana cu fotoliu(sic!) la neuroni, îsi da seama despre adevaratele “motivatii” ale unui asemenea personaj virtual cum nu-l cunoaste “pe viu”. E suficient sa-i puna câteva întrebari directe, neasteptate si sa-l prinda cu leopardu’-n sac! Deja dupa ce “victima” afirma:”crede-ma pe cuvânt ca n-am întâlnit pe nimeni ca tine pe net, de fapt, nici în realitate! Toti-toate sunt niste profitori si mincinosi!” Daca îndraznesti sa-i atragi atentia ca exagereaza, ca nu esti chiar atât de tembel(a) cum te crede, nici “cazut(a) cu ultima ploaie”(expresie franceza!), vei primi imediat reprosuri de toate “culorile”:”nu m-ai înteles de loc, lasa-ma-n pace!”, samd… – urmate adeseori de dezmintiri, poate scuze, dar… atentie: scopul mincinosului virtual e sa te-aduca unde vrea el! Daca i-ai cazut în plasa-capcana de minciuni o data, de doua ori, a-3-a oara realizezi ca-i ceva putred, ca-i vorba de-un bolnav patologic REAL. Care-si ascunde adevarata natura nu doar pe net, ci si fatza de persoanele din anturajul apropiat – parinti, familie, rude – adica un pervers, narcisist, agresiv, violent – cu el-însusi, în primul rând. De-obicei functioneaza cu ultimatumuri dupa ce-a fost demascat si încoltit din toate partile:”bine, pai daca nu ma crezi, te rog sa nu-mi mai scrii, sa nu-mi raspunzi nici la acest email!” Fraza “clasica”, banala, tipica unui asemenea ipochimen, dupa ce-a priceput ca nu i-a (mai) mers cu aceeasi “fofârlica”. E usor de testat: îl “faci” sa balmajeasca despre orice, doar ca sa vezi pâna unde “rezista”; îl vei da repede-n gât si de gol! Vei seziza cu usurintza adevarata natura a personajului respectiv: se va încurca-n minciuni! Tactica lui va fi aplicata si cu altii, deh, asta-i e firea, de-a se amuza pe seama credulitatii “victimelor”, de-a se juca, de-a-si pune-n practica pe web(unii si-n viata zilnica!), fanteziile de bolnav egocentric.

Concluzia: NU merita sa ne (mai) pierdem timp pretios cu altfel de specimene virtuale, futile. Viata reala, concreta e baza, cu oameni adevarati, tangibili, sinceri, disponibili 24/24, cu sentimente reale, deja dovedite sau demonstrate. Cât despre “raiul mincinosilor”, e temporar, ca si restu’, asa ca:”run and stay away from them!” Last, but not least: prima parte a “Divinei Comedii” e “iadul”(propriu!), “inferno”, dar nu cel de-aci…

The ‘Arab Street’? Public Opinion in the Arab World

 

via Publications.