Aş recomanda oricui îi dă prin cap, între cei din Guvern, să-şi atace partidul care-l susţine să se abţină până pleacă din Guvern. Nu puteţi avea pretenţia la parlamentari să vă susţină măsurile cu atât mai mult cu cât sunt destul de dure, atât timp cât vă permiteţi să daţi lecţii, mai ales dacă aveţi […]
Tag Archives: bloc-notes
Un copil a murit la Spitalul din Târgu-Cărbuneşti, după ce medicii de acolo au refuzat să-i facă mamei o cezariană, anunță Adevărul. Părinţii copilului îi acuză pe medici că nu au intervenit la timp pentru a efectua operația de cezariană, iar din acest motiv fătul a fost scos ieri mort din pântecele mamei. S-a prezentat […]
Se pare că președintele României încearcă să renunțe la argumentația primitivă legată de necesitatea exploatării aurului de la Roșia Montană. (Vă amintiți, șeful statului spunea, acum o lună, că trebuie să scoatem aur ca să-l băgăm în pivnițele BNR, pentru securitatea statului.) După ce a trecut Oceanul, Traian Băsescu și-a nuanțat stîngaci discursul, spunînd că […]
„Să trăiți Șefu', ați fost nemaipomenit la conferință, v-am văzut!” , „Ce cravată frumoasă aveți astăzi”, aud asta zilnic de la supușii lingușitori ai oamenilor aflați vremelnic la putere. Foarte puțini dintre ei sînt persoane echilibrate și cu simțul ridicolului. Trebuie să fii „boier” de acasă, să ai ceva aristocratic în educația ta ca să […]
Ei, iată ce se poartă în toamna asta! Grozav de frumos, pentru sufletul meu. Nu am amintiri din anii 60, nu mă născusem, dar am o poză a tatălui meu cu un prieten, își aprindeau țigara. Vai, cît erau de frumoși amîndoi! Aveau părul bogat, dat pe spate, costume închise la culoare, cu batiste atent […]
Vi s-a întîmplat să dați nas în nas cu un personaj important, politician, actor, pictor, vedetă de televiziune, în cele mai neașteptate situații, să-l vedeți cum nu vi-l puteați închipui, trasfigurat de urîțenie, de banal sau de stupiditate? În momentul acela vi s-a schimbat total părerea despre el. Nu vă puteați închipui că omul se […]
Statele lumii par să se prăbușescă în fața provocărilor actuale. Se dovedesc slabe și fără soluții. Credeam că avem sisteme reglate aproape matematic, după atîtea veacuri de experență. Dar iată că nu. Plasa de susținere care lega lumea se destramă încet-încet, iar încrederea oamenilor în puterea statelor de a controla catastrofele scade pe zi ce […]
Cetățeanul Traian Băsescu are dreptul, ca oricare altul, să fie sau nu partizanul exploatării aurului de la Roșia Montană. Dar președintele statului ar fi trebuit să aștepte avizul Mediului și deciziile instituționale pentru a se pronunța. Ceea ce face acum Traian Băsescu este menit să influențeze lucrurile și să împingă proiectul spre realizare, iar acest […]
Astăzi am aflat că guvernul Boc vrea o reformă mai serioasă în Sănătate. Primele măsuri luate de Ritli: se menține taxa clawback, se desființează casele de sănatate județene (cam 70 de angajați în fiecare județ), iar medicii își vor putea negocia salariul. Ar mai fi nevoie de manageri în spitale, de văzut unde se scurg […]
Ce poți face la Grădina Botanică? Primăria Cluj-Napoca vă roagă să fiți, pentru o zi, ornitoring! Comunicat de presă (19 august 2011) Ref: Primăria municipiului Cluj-Napoca te invită să fii ornitoring pentru o zi Cei care doresc să afle cât mai multe despre viaţa păsărilor sunt invitaţi în Grădina Botanică să participe la turului ghidat […]
Comunicat de presă al companiei Bechtel, emis la Bucureşti în data de 3 august 2011. No comment. Bucureşti, 3 august, 2011 – Ministerul Transporturilor din România şi Bechtel au ajuns la un acord preliminar privind reluarea lucrărilor la Autostrada Transilvania. Conform acordului, Bechtel va finaliza construcţia a încă 60 km de autostradă până la sfârşitul […]
Premierul României a declarat într-o emisiune tv, luni 1 august, că nu este întrutotul de partea exploatării la Roşia Montană. Emil Boc a explicat şi de ce. În primul rînd, pentru că nu există un aviz de mediu, iar din acest punct de vedere lucrurile nu sînt clarificate şi ridică semne de întrebare. Al doilea […]
Partidul de guvernămînt pare să fie mai curînd un susţinător decît un adversar al proiectului de exploatare a aurului de la Roşia Montană. Proiectul a fost inclus de către Adriean Videanu chiar în programul de guvernare al PDL. De asemenea, majoritea primarilor din Apuseni care promovoază pe toate căile posibile exploatarea sînt membri ai PDL. […]
Ziua a început cu vestea unei morţi. A venit pe neaşteptate, a spart lumina dimineţii, ca de sticlă în mii de cioburi şi pînă seara gîndul omului viu n-a făcut altceva decît să se tot înnoade în jurul ei. Moartea are gust, miros, are voci şi o putere anume de a te ridica deasupra lucrurilor. […]
Ministrul de Externe al Rusiei a reacţionat, catalogînd drept „bravadă neruşinată” declaraţiile preşedintelui Băsescu pe teme istorice, privind evenimentele din 1947. Era de aşteptat şi iată cum scenariul politic pentru următoarele etape începe să se scrie. Am spus că motivaţia declaraţiilor s-ar putea să facă parte dintr-o strategie de rol, aceea de a-l plasa pe […]
Astăzi, în satul nostru, aerul a adus cu el miros de puşcă. În Grecia au început confruntările între cetăţeni şi autorităţi, în timp ce în Parlament se vota programul de austeritate propus de FMI şi UE. Grecia, se spune la radio, va fi salvată astfel, de la faliment. Am sentimente împărţite faţă de fraţii noştri […]
Gesturile imprudente ale lui Traian Băsescu i-au scos din sărite pe intelectualii care-l susţineau. I-a oripilat pe cei mai subţiri şi prin contagiune, middle-clasa intelectuală s-a scîrbit şi ea, a intrat în rîndul intelectualităţii înalte. N-a mai rămas mare lucru în jurul acestui preşedinte, şi-a făcut-o cu mîna lui. Acum, Victor Ponta a sărit el […]
Vasile Dâncu a publicat pe blogul său un răspuns (vezi aici) la întrebările cunoscuţilor, şi ale mele, desigur (vezi aici), legate de noul trust de presă pe care-l pune acum pe picioare. Explicaţia lui îmi place, înţeleg ce vrea să spună Vasile despre calea inimii. Am mers pe drumul acesta de ani buni de una […]
Două evenimente, ca să le zicem așa, ne-au luat prin surprindere și au stîrnit întrebări, controverse. Tema regionalizării, aruncată pe piață de președintele Băsescu, și un nou trust de presă local în care s-au asociat oameni din zone politice și de influență diferite: Vasile Dâncu, Ioan Rus și Arpad Paszkany. Despre regionalizare s-a discutat mult, […]
Curtea Constituțională spune că mai multe articole din noul proiect de Constituție nu sunt constituționale! Cum, Doamne iartă-mă, ar putea să fie constituționale? Ele vor să schimbe Constituția, deci cum să schimbi ceva din Constituție fără să o încalci? CCR arată încă o dată ce minte achilozată are. Poate Curtea Constituțională să se pronunțe în […]
Vacanța venea odată cu teribilele călduri de vară. În Sud, soarele arde de te damblagește, nici aerul nu mișcă la soare, nici păsările nu mai cîntă, se întinde friptoarea și liniștea ca o baltă de ulei. Ziua, albeața lui se reflectă din tărînă ca din sticlă. Nu poți atinge cu piciorul nisipul, că-ți rămîne lipit […]
Încetul cu încetul, aproape întreg mapamondul a ajuns să îngrijoreze de soarta educației din România. Astfel, după cei șase senatori americani care au scris Senatului o scrisoare de protest, a venit rândul cancelariei Germaniei să intre la griji, precum și a unor „profesori personalități din Israel”. Îngrijorări privind Legea Educației 2011 După ce membri ai […]
Personaje Constantin Brâncoveanu, domnul Țării Românești Constantin Știrbei, mare clucer, al șaselea demnitar în Divanul Țării Căpitanul de dorobanți Jupâneasa lui Constantin Știrbei Băneasa Ilinca, soacra lui Constantin Știrbei Jupâneasa Stanca, mama domnului Actul I. Rechizitoriul Și au zis domnul: Cluceriu, când te-am trimis în țară cu slujbe, fiind cu boierie, dreptate am poruncit să […]
Ce mai este un erou în zilele noastre? Trăim vieți cvasibanale, diluate în amorțeala generală a decăderii generale. Motoarele lumii merg mai încet, iar omenirea caută explicații cosmice pentru ce i se întîmplă. Ajutați de știință, de mașini, roboți, milioane de instrumente și tehnici, pare că nu mai avem mare lucru de făcut. Să ne […]
Au fost multe filme bune la TIFF, juriul a decis aseară premianții acestei ediții (vezi aici cine au fost aceștia). Dar dacă am simțit absența cuiva important, atunci chiar că ne-a lipsit Radu Mihăileanu. Un regizor de mare forță, român de origine, aflat în plină glorie. Întîmplător, îmi place la nebunie, are o tehnică de […]
Andrei Marga refuză titlul de cetățean de onoare al orașului propus de primarul PDL, pe motiv că este sărăcie și nu e timp de ceremonii. În aceeași zi, la interval de un minut, a trimis două comunicate de presă, unul prin care motivează gestul său, însoțit de un altul prin care anunță, paradoxal, faptul că […]
Răspîndiți prin toată lumea, dar și în orășelele Transilvaniei, armenii sînt și ei supuși încercărilor ca toți ceilalți. Au grijile zilei, joburi greu de ținut, familii cu tot felul de probleme, au atîtea de făcut! le e tot mai greu să se gîndească la altceva. Varduca Azaduhi, cea care conduce comunitatea armenească din Cluj, a […]
Nu vi s-a părut ciudat cum tema regionalizării a venit în forță, pe nepusă masă? Nu s-a discutat serios despre acest subiect pînă acum. Proiectul de la Camera Deputaților stă acolo de patru ani, nimeni nu l-a luat în seamă. Și deodată, cu o justificare găsită prea în pripă ca să fie singura (noi avem […]
Surpriză: șase congressmani americani au scris Senatului României, cerîndu-i să modifice Legea Educației din România! Lăsînd la o parte faptul că pînă acum nu i-au mai scris pentru nimic Parlamentului României, ne întrebăm cum au ajuns congressmanii americani să considere necesară intervenția lor pentru o plîngere ciudată legată e autonomia universitară? În același timp, vedem […]
Duminică, 5 iunie, ora 20.00, la Teatrul Maghiar clujenii sunt invitaţi la piesa Savianei Stănescu, Polanski, Polanski, care atrage atenţia atât iubitorilor de teatru, cât şi cinefililor. Polanski, Polanski explorează turbulenţele psiho-emoţionale ale celebrului regizor Roman Polanski printr-o expunere fictivă a trei momente de răscruce din viaţa lui: dorinţă, evadare, pedeapsă. Această explorare multimedia super-corporală, […]
Primele reacții, la TV. Jurnaliști, analiști, invitați să interpreteze numirea: maximă enervare! Opinia publică a fost luată prin surprintere, total. Unii spun că omul nu are expertiză în domeniul social. Se spune că singurul atu care „îl califică” pentru acest portofoliu este susținerea lui Traian Băsescu (CT Popescu, foarte supărat, îi găsește doar lipsuri și […]
Acum cred că înțeleg într-un fel anume povestea cailor de la Letea. Nu te poți juca cu libertatea. Nici a oamenilor, nici a animalelor. Și nu-i poți umili. Mama e femeie aspră, nu are finețuri cu pisicile. Cînd zice „zît” și bate din picior, sar toate de pe unde s-au înșirat, ies ca din pămînt, […]
În 1929, oamenii s-au refugiat de criză în propria viață. Atunci, spațiul rural era relativ izolat și se autosusținea. Tăranii mîncau, îmbrăcau și beau exact ce puteau produce în gospodărie, iar relațiile comerciale și economice se reduceau la schimburile din tîrguri. Nu se schimbau nici idei. Psihoza crizei nu beneficia de mijloace de propagare ca […]