by Melanie B.
26/2…
Azi au cazut ultimele frunze de catalpa si de albisia, alungate de vântul de est, dupa iarna scurta. Erau moarte, deci inutile si primele semne de primavara le-au îngropat. Ploaia sacadata le-a acoperit fosnetul, ivit din dorintze neîmplinite ce s-au împrasitat printre rugaciuni mute. Nu-mi ploua-n sufletul neastâmparat, îl aud cântând sub adierea gândurilor cuibarite-n inima, departe de fulgere si tunete dezlantuite. Linistea zapezii topite a spulberat iluzii si dezamagiri, vise si amintiri. Toate s-au contopit cu trairile intense, conturate pe harta prezentului. Am sansa de-a-mi reaminti doar ceea ce doresc si simt cu-adevarat. O tenacitate capabila s-alunge orice umbra negativa, selectând numai ce ma face sa zâmbesc. Ca o reteta a bucuriei, chiar daca uneori lipsesc ”ingredientele” ce-o fac delicioasa. Amestec iubirea-dragostea cu luciditatea, fara sa constientizez ca asta-i VIATA-însasi, iar restu’ e somn, cu sau fara vise…
Daca as crede în reîncarnare, as alege sa revin pisica, evident!
Mi-ai lansa un ghem de lâna turquoise, pe care l-as desira în nenumarate fire. Pâna ar ajunge la tine, punctul-terminus. M-as transforma în liana si te-as înfasura cu sentimente de matase. Despicate, ca firul de lumina, în 2 sau în 4. Apoi, as lua o foarfeca de argint si te-as sculpta ca Johnny Depp aici, stiind ca esti însetat de mine, te vei lasa mângâiat, iubit, reînviat…




















