“The requested blog was not found on this server…” (Melanie)

O prietena, jurista(avocata) europeana de la Lyon îmi scrie:

Ma chère Mélanie,

Stii ca citesc 3-4 bloguri de specialitate zilnic si vreo alte 3-4 episodic, nu zeci sau sute ca altii. :D Pe unele cu interes, cu pasiune, dupa ce le-am descoperit si continui sa le recomand cu placere. Câteva au fost ca o iubire la prima-vedere(citire!), dar cum bine stii vor fi fost doar un foc de paie… :D Ti-am mentionat acum câteva saptamâni ca regretam 2 pe care le-am gasit închise, de pe-o zi pe-alta, far’ sa previna cititorii fideli! De data-asta, e vorba de blogul lui P. – acea psihologa despre care ti-am mai vorbit, unde postam periodic, articolele ei erau mereu “challenging” si supra-realiste. Eh, afla c-a disparut, s-a topit! Nici-o veste, nici cea mai vaga avertizare! M-am gândit la ceea ce mi-ai relatat recent despre acea persoana care si-a suprimat blog, facebook, etc. si-ti dau dreptate: nimeni NU datoreaza nimic nimanui în virtual, iar daca n-a lasat nici-o explicatie, nu s-a justificat, n-a dat socoteala la alti virtuali, bravo ei, caci va fi fost o alegere personala, ce trebuie respectata! Punct. :-) Cazuri si situatii similare au loc zilnic pe net, se pare ca la fiecare 5′, internauti renunta la orice activitate virtuala pâna atunci intensa! Concluzia fiind cea stiuta de noi toti: pe net dai peste tot soiul de personaje din întâmplare care se parasesc si dispar la fel, cum s-au “cunoscut”! Si-apoi, nu-i de mirare: totul e relativ, temporar, deci trecator si-n viata reala, pe net si mai si! C’est la vie… virtuelle! Ce poate fi stearsa definitiv doar cu un simplu click! :-)

14 thoughts on ““The requested blog was not found on this server…” (Melanie)

  1. Asa e Mel,ai senzatia la un moment dat ca o persoana (chiar daca virtuala) iti permite s-o cunosti prin intermediul articolelor, sa te apropii si sa faci parte din lumea ei apoi dispare
    Desigur ca mi s-a intamplat si mie. Eu nu am de gand sa-mi sterg blogul pentru ca am muncit la el- nu la felul in care arata :) ci la ideile pe care le-a transmis

    • @Hapi, total de-acord cu tine: poti lua o pauza, now and then, din diverse motive, îti închizi “pravalia” temporar, far’ sa stergi blogu’, ca si cum n-ar fi existat… Indiferent cum arata, vei fi pus si ceva suflet la/în el! :-)

  2. da, Mela, mi-amintesc de gogosaru’ teuton care ne-a aburit pe toti, doar Vasilica l-a ghicit-dibuit din prima!

    PS
    O mica remarca: internetul e plin de bloguri, daca nu va face placere ce vedeti pe aici, poftiti in alta parte, sariti peste blogul asta, e foarte simplu! Faceti abstractie!

    • inlarg,

      P.S.-u’ tau de editorialista a blogului does make sense, ar trebui afisat la “about”… :-)

      Anyways, azi am fost la un seminar ce-a avut loc la Prefectura de politie a “judetului” meu despre securitate, dreptul de vot al “strainezilor” cu carte de séjour, deci fara nationalitate franceza, alea-alea, cum pe 6 mai va fi turu’-2 al alegerilor prezidentiale… La un moment-dat, a venit vorba de cupluri care voteaza unu’ dreapta, altu’ stânga, la care un “super-gradat” a rânjit:”bein, oui, comme Bonnie & Clyde! Stiti cum au sfârsit, ciuruiti de FBI…” – la care i-am replicat gândidu-ma la celebrul film si pe-acelasi ton:”pacat de Warren Beatty et Faye Dunaway!” :-) I-am tradus mot-à-mot zicala:”orice pasare, pe limba ei piere!” :D A râs si a-nceput sa fredoneze melodia lu’ Gainsbourg: ;-)

    • @Mr Bob, un singur cuvânt?! – înseamna ca esti de departe mai radical, mai categoric, mai inflexibil decât mine… read my lips! ;-)

      Sigur ca-i trist în viata reala sa pierdem din vedere oameni pe care-i iubim, apreciem, respectam, dorul e real, nu virtual… Una-i sa comunici, sa dialoghezi virtual, cu totu’ alta sa ai sentimente reale. Bine-ar fi sa ne putem închide inima sau sufletul ca pe-un laptop, eh?!… :-)

      • Da, sunt radical, nu stiu cat de tare, dar la aprecierea mea … destul de …. :-)
        Corect ce spui, insa eu vroiam sa subliniez ca uneori lucruri care s-au cladit cu greu pot fi distruse atat de usor.

    • @Mr Bob, I did get your point… ;-) Ah, relatiile umane, greu, eh?!… Mi-s radicala si conservatoare! :-)

      Sunt toleranta si rabdatoare, dar ramân inflexibila când e vorba de: minciuni în lantz(NU omisiuni!), de calomnii, de neloialitate, de tradare a încrederii acordate sincer, amical, dezinteresat, în orice fel de relatie umana… Cum am o memorie selectiva “programata”, uit, nu iert, tac, plec, ca cei care-si închid blogu’ far’ sa avertizeze, I move on si nu ma reîntorc niciodata, am zis! :-) Their loss, not mine! ;-)

      • I do just the same ! :-)
        Pana la urma nici nu stiu daca e bine sa o numim inflexibilitate; inflexibilitatea presupune o oarecare doza de vanitate si nu cred ca e cazul nostru :-)
        Da, exact; uneori te saturi sa tot intorci si obrazul celalalt.
        Bine, referitor la problema cu blogurile inchise … ce sa zic, parerea mea … si da si nu … vezi, fiecare, cred, are suferintele lui, poate unii pur si simplu nu mi suporta, vor sa se rupa complet de ceva ce-i doare, si orice amintire chiar placuta legata de un subiect dureros (n.b. de exemplu un schimb de comentarii pe blog cu cititori cu care se leaga o anumita relatie) le provoaca suferinta. In cazurile astea hai sa mai intoarcem odata obrazul ! Chiar nu avem nimic de pierdut, cum zici si tu, daca e vreo pierdere e a lor.
        Uite, urmatoarea ipoteza: ai un restaurant favorit, un loc unde obisnuiesti sa te duci, unde te simti bine, unde iti reincarci bateriile. Si brusc intr-o buna zi il gasesti inchis, definitiv. fara un anunt, fara nimic. Probabil ca o perioada vei duce dorul clipelor petrecute acolo; ti-ai facut nu neaparat prieteni, dar cunostinte cu care ai probabil multe in comun, cu care savurai discutii mai mult sau mai putin academice, ba te legi pana si de personal, incepi sa te cunosti cu ei, ei iti cunosc deja gusturile, va ntelegeti din priviri si zambetele nu mai sunt comerciale. te simti cumva ca acasa. Dar niciodata nu te-ai gandit sa imparti mai mult cu acele persoane, fiindca stiai ca le vei intalni si in seara urmatoare. Si iata ca intr-o zi aceasta mica parte din viata ta se naruie. Dar ce vina are bucatarul, cel care iti pregatea muschiul de vita exact asa cum iti placea tie, ca ceva n-a mers in tot angrenajul acela ? Sincer eu nu cred ca cineva care naste lucruri miraculoase poate parasi mica lume pe care a creat-o cu rautate. Admit ca exista macar o probabilitate matematica ca eu sa nu am am dreptate. Dar sper sa fie doar pur teoretica :-)
        Uite, hai sa vedem si partea “verde” a lucrurilor, asa cum ma indemnai tu acum nu mult timp (si sa stii ca fac eforturi sa-ti urmez sfatul !)
        In rest, pentru minciuni si celalte ingrediente te aprob. Eu de obicei intorc spatele la prima.
        P.S. Iar acum imi storc creierii sa-mi aduc aminte cum se cheama oraselul ala ! :-)

      • @Mr Bob,

        fratello mio, first of all, ma bucur ca vezi si partea verde(ecologica?!) a vietii… :-) Constat ca avem cam aceleasi conceptii si principii despre relatiile umane… :-) A propos de “inflexibila”, în franceza e un alt termen ce mi se potriveste: intraitable, un fel de:”nu negociez!”, intransigenta, ferma, cam tot pe-acolo… :D Exemplu’ tau cu restaurantu’ si bucataru’ e atât de “plastic” si concludent! Te citez si votez pentru:”nu cred ca cineva care naste lucruri miraculoase poate parasi mica lume pe care a creat-o cu rautate.” – mi-ai reamintit de-un personaj care posta p-aci anu’-trecut, de prin Teutonia, toti l-am crezut “de calitate”, când colo un fel de “nu sunt ce par a fi, va fraieresc cum “vrea” muschii mei!”, adica doar fatzada, copy-paste si-alte mitomanii, dintre care cea mai oribila a fost FALSUL deces al sorei lui! Noi l-am crezut, evident, i-am transmis condoleantze, încurajari, etc. Au urmat alte vrajeli si abureli penibile ce-au culminat cu promisiuni “ne-onorate”(LOL!), facute uneia, ca-n final aia sa ne hartuiasca la blog cu tot felu’ de-ntrebari, sa ne ceara socoteala despre ala, ca sa realizam ca ipochimenu’ respectiv era “un gogosar” dovedit(de la “gogoasa”!), îsi batuse joc de încrederea noastra de la început!(dovezile sunt arhivate pentru “posteritate” si nu numa’! ;-) ) Avem certitudinea ca va fi continuat cu-aceleasi “mito-gogosi”, cu altii si-altele, ne-a lasat impresia ca “linge unde scuipa”… :D Ar fi trebuit sa facem ca tine, sa-i întoarcem spatele din prima, but then again: his/their loss, not ours si mai bine mai târziu decât neam de loc! ;-) =))

  3. Chair da de gandit o asemenea lecturare a unei astfel de istorii. Daca nici Google , nu mai da de tine, atunci e clar cae mai slab decat Dumnezeu!! Oricum virtualul, e la fel de real, pentru ca smecherii se fac si in unul sin in altul. Iar curat, drept si frumos, poti fii si in unul si in celalalt.

    • @Marius,

      nu-i vorba de nici-o “jmecherie” si nici-o legatura cu vreun God… :-) Acea persoana si-a închis si sters blogu’ definitiv, far’ sa dea explicatii, justificari, socotela la vreun eventual “tribunal” virtual, deci va fi fost alegerea ei si-o respectam, what else?!… :-)

      • Eu de felul meu sunt glumet tare, poate ti.ai dat seama, de asta poate sunt si mai optimist de felul meu, si de asta l-am amestecat pe Google si God, ca unii zic ca Google e atotstiutor asemenea lui Dumnezeu! De google poti fugi, dar de God nu!!

      • @Marius, me, too, également… :-)

        Cei care compara google cu God sau vice-versa, înseamna ca au doar “(in)cultura virtuala”, n-au deschis o carte-n viata lor, iar de la ignorantza(nestiintza), ne-informare, ne-documentare provin mai toate “relele”… Si-apoi, NU gasesti tot-tot pe net, pe google nici atât, exemplu concret: surfam pe google earth si-am cautat adresa de la Houston, mare mi-a fost mirarea si hazu’ sa constat ca imaginile lor datau de câtiva ani: una dintre masini era înca parcata în driveway! :-) exact ca-n bancu’ ala cu gardu’ si cu leopardu’: nu te lua dupa ce scrie… :-) =))

Comments are closed.